About Franco Candido

Franco Candido è nato a Melendugno nel 1960. Ha conseguito la laurea in lingue e letterature straniere presso lo I.U.L.M. di Milano. Ha insegnato lingua Inglese nelle scuole superiori statali di primo e secondo grado. Dal primo settembre 2020 è Dirigente Scolastico dell’Istituto Comprensivo di Majano e Forgaria in Friuli Venezia Giulia. PUBBLICAZIONI - 2010 “Isabella di Rocavecchia” - Lupo Editore - 2014 “L’ammazzadiavoli di Otranto” – Indipendently published - 2014 “The devil cobbler of Otranto” – Indipendently published - 2015 “Le Commedie di Malandrino” - Indipendently published - riduzione teatrale de “L’ammazzadiavoli, in italiano e in vernacolo salentino - 2020 “Il Rocano” Indipendently published - sequel di “Isabella di Rocavecchia.

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XVI (Parte D)

QUANNU MESCIU GIUANNE DINTAU SANTU

  • San Giuanne, protettore te li scarpari? – rispuse San Pietru facennuse la cruce. – Cine? Quiddhru? Santu Paulu, me meraviglu! Ce sta te fita, la capu? E chieu ca t’aggiu cercatu cunsigliu propriu a tie!

Lu Signore azzàu la manu e li fice segnu cu se setta e cu nu fazza questioni.

  • San Pietru, – tisse cu cranne saggezza – nu fare lu pìulu! Ca sta questione l’imu sistemare na fiata pe’ tutte! San Giuanne, protettore te li scarpari, tice lu Consigliu? E San Giuanne sia, te moi e pe’ l’eternità! Quiddhru ca è dittu è dittu!

  • No, no, gnernò! – tisse a ddhru puntu Mesciu Giuanne ca s’ìa statu cittu cittu bìcia ce ne issìa te lu Cunsigliu. – No, no! Chieu nu su d’accordu!

  • Comu nu si d’accordu! – critàu San Pietru largannu le razze, ca ìa persa la pacienzia. – Comu te permetti? Allu Signore nu poi tire te none, nu la sai?

  • Sine, la sacciu! Ma lu fattu ete ca se aggiu dintare santu e protettore te li scarpari pe’ l’eternità, ci sape quanta fatìa me tocca fazzu! Ma tie li canusci li scarpari? Sai te ci sta parli? Quiddhra ete gente ca nu ne face mai una tritta, face tuttu alla bona, tocca li hai te retu a retu li giusti le cose ca sconzane e quiddhre ca secondu iddhri mestune, ma pe’ li cristiani te carbu, nu su filu bone; anzi, su proriu sconclusionate. Ca se no, scarpari li chiamàne? Li scarpari? Belle pezze!

  • Su l’unici ca nu tenune protettore! – tisse San Pietru.

  • Ca la sacciu! Ci ete tantu fessa denta santu te li scarpari? Ceddhri! Ca se no senza santu pe’ tantu tiempu ìane rimasti? E ui uliti me li ncuzzittati propriu a mie!

  • Se oi cussì bete, se no nienzi! Diversamente, an Paratisu nu poi trasire!

  • Ah sì? Allora sai ce facimu? Chieu fazzu lu Santu te li scarpari, ma ui miti dare la paca!

  • La paca? – critara tutti li santi. – Hai mpacciutu? Ce paca e paca!

  • Sine, la paca! – tisse mesciu Giuanne. – Se no comu le fazzu le opere te bene?

  • Ma ce dici! – tisse San Pietru spacinziatu.

  • Auramente ca no, – fice ntorna iddhru, cuardannu versu lu puntu cchiù bautu te lu Cunsigliu, versu la giustizia somma, la verità infinita, – Bon Gesù, invece te lu stipendiu, concedime tre grazie, comu facisti sulla terra e chieu, umilmente, me rassegnu alla volontà toa e de tutti li Santi te lu Paratisu.

A stu puntu, lu Signore, se azzàu, scise quarche scalune, e disse seriu seriu:

  • Eh no, Mesciu Giuanne, e mo’ si fessa! Bon Gesù, Bon gesù, me futtisti na fiata e mo nu me futti chiù! San Giuanne, protettore te li scarpari t’ane tittu faci e quiddhru hai fare, cu la paca o senza!

  • Ma Signore… – tisse San Pietru sorpresu, cutulannu la capu. – quiddhru santu?

  • E ce ma e ma… Caru San Pietru miu! Tatili lu titulu, tatili la paca, tatili ce bole, ma pe’ carità nu faciti li tau le tre grazie, ca se no quiddhru, alla fine, ete capace cu me futta lu postu puru a mie!

Cussì foi ca lu scarparu te lu tiaulu trasìu pe’ sempre an Paratisu e dintau Santu, protettore te ci face le cose alla bona e senza minta fine. E perciò, te tannu a moi, ci ole fazza quarche cosa te bonu intra la vita, se nu l’ha fatta mai, a iddhru tocca se rivolga, cu lu prea e cu ncigna ogni prechiera cu ddhre parole ca ìane fattu trasire lu cchiù cranne scarparu te li scarpari an Paratisu:

  • San Giuanne miu, protettore te li scarpari, tre grazie ulìa, cu nci ncoddhrane alla seggia, allu saccu e allu piru, ca sulamente la crazia toa me tae suspiru!

(Lu cuntu ha spicciatu. Uliti bu ne cuntu n’auru? Crai, forsi. Ci le sape le vie te lu Signore?)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XVI (Parte C)

QUANNU MESCIU GIUANNE DINTAU SANTU

Critàu nu giurnu tuttu acitatu Mesciu Giuanne. Tutti quanti se girara e bittira ca st’anima, cu duma lu focu, ìa misi prima li taccari, te subbra li taccari ìa mise le leune e subbra le leune ìa misa la paglia. Ete cosa ca ae cu sé, ogni fiata ca dumà la paglia, quiddhra ardìa nu picchi e se cunsumà senza cu riesca cu duma lu focu, ma dhr’anima, comu sia ca nienzi era, continuà sempre allu stessu motu: mintìa prima li taccari, poi le leune e poi la paglia, senza capisca ca cussine nu putìa mai dumare.

  • Mmmm! Mmmm! Mmmmmmmm! Mmmmmmmmmmmmmm! Ssspppiiissshhh!

Fice iddhru cu li fazza capire a ddhru sbaglià. Pe’ ordine te lu Signore, Mesciu Giuanne, nu putìa parlare e perciò cercà se fazza capire cu li gesti e cu li: “Mmmm! Mmmm!”, ma senza nuddhru effettu.

  • Mmmm! – fice ntorna, musciannu cu la manu ca la paglia ìa scire te sutta.

  • Mmmm! Mmmm! – fice te nou, unennu tutte e doi le manu, cu li fazza capire ca le leune ìane binire subitu dopu la paglia.

  • Mmmm! Mmmm! Mmmmmmmm! – fice li moscia a ddhru ìane scire li taccari.

  • Mmmmmmmmmmmmmm! Ssspppiiissshhh! – fice alla fine li fazza capire ca ìa ddumare lu posparu te sutta la paglia cu piglia bonu lu focu.

Ma quiddhru nienzi, nu capìa e nu capìa. San Pietru nu sapìa cchiui comu l’ìa cumbinare; te na parte, nc’era dhr’anima ca, nu nc’era nienzi te fare, era propriu babbata; te l’aura, nc’era Mesciu Giuanne ca parìa nu pacciu, a furia cu fazza mmosse cu le razze cu li fazza capire comu ìa fare.

  • Mesciu Giuanne! – li critàu cu bicia se la spiccia, ca la prucissione te anime s’ìa fermata cu cuardane tutti e doi e perciò s’ìa fermatu lu trafficu. – Nu mboi la spicci, ah? T’aggiu tittu ca le anime l’hai lassare stare qualsiasi cosa succede, ma tie te ne futti te tuttu!

  • Ma nu biti ca quistu sta dae spettaculu pe quiddhru ca sta cumbina. Ce sa dire ca an Paratisu trasune puru li babbati? Cussì a ddhru cià spicciamu? Nci ole puru nu picchi te riesciu.

  • T’aggiu tittu centu fiate: Quiddhru ca iti iti e quiddhru ca sienti sienti! Se oi denti santu, quistu hai fare. Nci ole penitenza e mortificazione, ncora l’hai capire?

  • Eh, ma chieu cussì su fattu. Ci me ole tocca me piglia cussi comu suntu! Le cose storte chieu nu le possu propriu bitire.

San Pietru ciu se setta allu postu sou cu Santa Pacienzia largannu le razze. Mesciu Giuanne era l’unica anima ca ne lu facia cire fore te capu e ca nu lu facìa ragionare. Perciò, quannu itte ca ddhru spiritu inquietu ìa dire la soa su tutti quiddhri ca trasìane te la Santa Porta, capìu ca nu putìa stare an Paratisu senza se stecìa cittu e ca perciò, cu lu tegna mpegnatu, l’ìa truare an forza quarche cosa te fare. Però, nu sapìa propriu comu l’ìa cumbinare percé lu Signore l’ìa tittu ca quiddhru ìa béssire lu postu sou e perciò tinìa le manu ttaccate. Comunque, alla fine, se decise, li cuntàu lu fattu a Santu Paulu e tutti doi convocara la riunione te lu Consigliu te li Tutici Apostuli, l’organu supremu te lu Paratisu ca inìa dopu sulamente te la Trinità. Cussì, alla presenza te l’Onniputente, San Pietru fice lu resucontu te ce ìa cumbinatu Mesciu Giuanne an terra e an Paratisu e alla fine tisse:

  • Pe’ recula, cu stecia a quai, quistu l’emmu fare Santu e protettore te quarchetunu, ma vistu e consideratu quiddhru c’ha cumbinatu an vita e puru an morte, cu ce curaggiu lu facimu santu e soccorritore te li afflitti? Signore, chieu me rimettu alla clemenza toa. Sulamente tie sai ce s’ha fare!

Santu Paulu, ca nu pe’ nienzi ete unu te li cchiù importanti Santi te la Chiesia, azzàu la manu e chiese la parola.

  • Vistu ca ete scarparu e ha fattu sempre lu scarparu, secondu mie ete bonu piglia la nomina te “San Giuanne, protettore te li scarpari”, giacché se ha riuscitu li fazza le scarpe puru allu tiaulu, ae cu sé ca comu sape fare le scarpe iddhru nu le sape fare ceddhri!”

  • Me pare n’opinione santa! – tisse lu Signore.

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XVI (Parte B)

QUANNU MESCIU GIUANNE DINTAU SANTU

 

Mesciu Giuanne pigliau serviziu te coste a San Pietru arretu allu purtune principale te lu Paratisu cu l’incaricu cu cuarda e cu mpara senza dica nienzi e, subbratuttu, cu nu se bicina mai alle cintinare te anime ca rriàne ogni giurnu an prucissione. San Pietru lu controllà cu la cuta te l’occhiu cu Santa Pacienzia, cu nu fazza tanni, ma sapìa ca quarche cosa, quiddhru, prima o poi l’ìa fare.

  • Lu Maestru t’ha cuncessu te tinumu in prova prima te la consacrazione ufficiale, ma hai stare a quai cu me tai na manu a mie. Però, t’hai cumpurtare bonu e, subbratuttu, nu hai dire mai nienzi né su quiddhru ca iti, né su quiddhru ca sienti; t’hai fare li fatti toi e nu hai dire mancu na parola su nuddhra anima. Cu nu te scappa mai: “Quista ete bona! Quista ete fiacca!” o cose te stu genere. Hai capitu? Hai stare sempre cittu; quiddhru ca iti iti e quiddhru ca sienti sienti!

  • Sine! Va bene! – rispuse iddhru spacinziatu. – Ce bisognu me la tici tante fiate? Ce te criti ca su scemu? Na fiata se dice la cosa! Cussì boi e cussì fazzu!

Ma na cosa ete lu tire e na cosa ete lu fare. E ne rià unu priciatu ca ìa ddintare santu e iddhru cutulà la capu cu aria te rimproveru comu pe’ dire:

  • Ce lampu sta riti? Nu la sai ca an Paratisu hai fare lu seriu? E boi dienti santu mo’!

Ne rià n’auru cu lu sguardu seriu seriu e la facce tutta dispiaciuta, ca parìa ca l’ìane ccisa la muscia, e li facìa segnu cu la manu comu sia ca ulìa li tica:

  • Oh, anima scunsulata, ma te ddhru sta bieni te lu campusantu? E riti nu picchi ca a quai an Paratisu stai e none allu nfiernu. Preciate ca hai ddintare santu, ce diammana!

San Pietru lu itìa ce cumbinà e se stìa cittu percè Mesciu Giuanne sta sicutà li cumanni ca l’ìa tati; ete veru ca facìa gesti, cutulamenti te capu, approvazioni te quista o te dhr’aura anima, ma pe’ la verità nu rucìa e nu mucìa, cussì comu l’ìa cumannatu lu Signore. Però, tutti dhri gesti, dhre facce ca facìa, dhri “Mmmm! Mmmm!” ca li scappàne te paneciricu cu fazza capire se li piacìa o nu li piacìa l’anima ca ìa trasire an Paratisu, lu facìa acitare. Perciò li priticà te carbu e cu Santa Pacienzia.

  • Mesciu Giuanne, – li ticìa – t’aggiu tittu ca t’hai fare li fatti toi. Nu hai disturbare le anime ca tozzane allu Paratisu ca quiddhre suntu già sante, lu Signore ha già decisu ca se lu meritane, se tratta sulu te na formalità, te nu benvenutu. Ete inutile li faci capire se su bone o se su fiacche; lu ciutice nu sinti tie, oi la capisci? T’aggiu tittu quiddhru ca iti iti…

  • … e quiddhru ca sienti sienti! – rispunnìa iddhru comu sia a cantilena. – Sine, aggiu capitu! Sempre la stessa canzune! Ma San Pietru miu, ca se certi ca se presentane parune sani sani, comu faci te stai cittu? Ma a quai ce buliti faciti santi boni o santi sani sani? Ca se chieu fazzu quarche segnu, ete pe’ lu bene loru, none bu fazzu tannu!

  • Ah, allora nu hai capitu? Fatte li fatti toi e cittu, se no su’ guai!

  • Ah, Santa Pacienzia, tinnela tie a San Pietru, ca quiddhru ete troppu bonu e nu capisce. Ca poi se sape no? Ci ete troppu bonu denta tre fiate troppu fessa! Nah, cuarda quiddhru per esempiu!

Tutti se girara cuardane lu purtune propriu mentre l’anima te nu furnaru sta cercà trasa an Paratisu, curvu curvu, cu na taula te lu pane china te pucce a còcire. Mesciu Giuanne se fice la cruce alla mersa ca lu furnaru invece cu minta la taula pe’ trittu versu lu purtune, se l’ìa misa sulle spaddhre comu la parte te subbra te la cruce, forsi fazza bitire ca puru iddhru, comu lu Signore, n’ìa suppurtate tante an vita pe’ ddhru mestiere tantu tostu ca facìa te notte. Pe’ quantu cercà cu trasa, ddhra furmine te taula sempre allu purtune scia cu tuppa percène era mutu cchiù longa te l’arcu te l’andhrone principale. Allora, Mesciu Giuanne ncignàu cu fazzà:

  • Mmmm! Mmmm! Mmmmmmmm!

Quasi ca ulìa li tica: – Ce si fessa! Ca cussine poi trasire mai? Ndhrizza la taula! Mìntila pe’ trittu e trasi intra lu purtune! – Ma quiddhru nienzi, sai? Macari ca li facìa mòscia cu le manu. Nu capìa! Cuardà lu Mesciu e li facìa segnu cu la facce comu sia ca ulìa cu dica: – Ce boi? Ce te serve? – e mentre ca lu cuardà cu capisca ce bole, ntorna cerca cu trasa e tuppà allu purtune cu nu rumore ca parìa ca ulìa ne lu mina.

  • Mmmm! Mmmm! Mmmmmmmm!

Facìa ntorna Mesciu Giuanne e quiddhru te nou lu cuardà e nu capìa.

  • Hai istu? San Pietru miu ce te ticìa? Ca se certi su proriu sani sani! Ma quistu teveru santu l’iti fare?

  • Ah, nu mboi capisci ca t’hai fare li fatti toi, allora! Nu biti ca quiddhru sta lu mpappìni tie a furia li faci gesti cu le manu cu bacia a tritta o a mancina, cchiù subbra o cchiù sutta cu ddhra lampu te taula!

  • Naaah! Cuarda quistu quai comu ite le cose! Chieu sta cercu lu ndhrizzu e bete puru curpa mia?

  • Ah, Santa Pacienza! – sussurrà San Pietru. – Tinnela tie cas’ha fare li fatti soi! T’aggiu tittu ca a quai tie sinti sulu nu tiscipulu e none lu purtinaru. A quai sulu chieu pozzu tire a n’anima: – Trasi! Oppuru: Atine allu Purgatoriu! Lu Signore a mie ha datu stu ‘ncaricu, none a tie! Perciò te la ticu ntorna: State cittu! Quiddhru ca iti iti e…

  • …quiddhru ca sienti sienti! Sine, lu solitu ritornellu! Ma pe’ mie sbagliati, però!

Dopu sta sfuriata e aure centu simili a quista, Mesciu Giuanne se calmà pe’ quarche giurnu, suffrìa, cutulà la capu, ma nu parlà. Poi, se ccurgìa te quarche anima ca nu li ntunà e ncignà ntorna cu dècia cunsigli cu la capu o cu le manu, o cu quarche occhiurizzu, o quarche smorfia cu li musi. Insomma, ncignà ntorna bessa quiddhru ca sempre ìa statu: nu piglianpauta.

Nu giurnu ca sulla terra sta facìa la nie e nc’era nu chentu friddu ca scutulà li cristiani e ca congelà puru lu mieru te intra le utti, n’anima santa ca ìa riata frisca frisca ddhra matina, cu se moscia bona e meritevole te la santità ca l’ìane riconosciuta, se mise an mente duma lu focu cu se scarfane le anime ca trasìane an Paratisu.

  • Naaah, San Pietru, cuarda ddhru fessa! Nah, cuarda! Cuarda! Eccane n’auru te quiddhri boni!

 

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XVI (Parte A)

QUANNU MESCIU GIUANNE DINTAU SANTU

 

San Pietru nu riuscìa se ne fazza na ragione te quantu ìa decisu lu Signore. Nu riuscìa cu capisca percène Mesciu Giuanne, te gran peccatore comu ìa statu te iu, tuttu te paru putìa ddintare santu te mortu. Cia e binìa te la nicchia te San Tommasu se cunsiglia cu iddhru ca, pe’ lu fattu te critire o nu critire a certe cose, era lu santu cchiù spiertu te lu Paratisu. Perciò, tutti e ddoi insieme se nginucchiàne o se sittàne queti queti cu Santa Pacienzia, ca ormai ccumpagnà San Pietru addhrunca cia. Tutti e ddoi studiàne e ristudiàne la Bibbia, lu Vangelu, lu Testamentu ecchiu e puru lu nou e li Atti te li Apostuli e tutte le scritture Sacre cu bìciane se nci capìane quarche cosa a ddhru misteru, ma nienzi te fare: na situazione particolare comu a quiddhra te “lu scarparu te lu tiaulu”, comu ormai s’ìane mpattati cu lu chiàmane, nu nc’ia mai stata a tutta la storia te la Chiesia.

  • Signore miu, – li ticìa a Gesù, – nu ca ogliu te ciuticu pe’ le decisioni ca pigli, ca tie nu ne sbagli mai una, quistu se sape, ma sulamente ete ca ulìa capiscu percène ddhru menzu tiaulu te scarparu pote ddintare santu e tante aure anime bone hane spittare seculi cu béssane ammesse alla presenza toa. Ce ha fattu quistu an vita cu se merita tantu an morte?

  • San Pietru miu, nu te preoccupare, – rispunnìa Gesù, – dimmanname puru tuttu quiddhru ca oi ca la Chiesia mia, la sai, su de tie se poggia, ca tie sinti la petra ca mantene tuttu lu nsegnamentu miu. Ete giustu cu sai le cose e cu capisci lu tuttu ca se no comu faci cu mpari l’auri? Nu bete ca aggiu fare pe’ forza tuttu chieu!

  • Grazie pe’ la fiducia Gesù miu! Ma chiutame cu capiscu, ca ddhru furmine te cristianu me ne face cire te capu! Ce ha fattu mai quistu te bonu?

  • Eh! Ce ha fattu? Intantu, nu m’ha mai rinnegatu comu a tie, ca me rinnegasti tre fiate, se te ricordi, ma lassamu perdire ca ormai quiddhru ca ha statu ha statu.

  • Eh, Signore! Sempre addhrai batte lu chiou! T’aggiu già cercatu perdunu none una, ma mille fiate, ce aggiu fare te convincu ca m’aggiu pentitu e strapentitu te ddhra mancanza te fede? Eh! Ca poi, se ulimu la ticimu tutta, se trattà puru te la pelle mia! Ce te criti ca tutti lu curaggiu tou tinemmu? E poi, se propriu l’imu dira chiui te tutta, nu m’aggiu riscattatu te ddhru piccatu? Nu m’aune misu an cruce puru a mie? Puru ca suttasubbra, sempre an cruce aggiu spicciatu! Spettate ca Mesciu Giuanne face lo stessu, nah! Quiddhru l’auri minte an cruce, none iddhru stessu!

  • San Pietru, nu fare ntorna piccatu, abbi fede, ca a quai an Paratisu stamu! O t’hai scerratu? Mesciu Giuanne ha tinuta na religiosità ca tie nu te poi mancu ‘mmaginare!

  • Sì? E ce ha fattu te tantu pregiu?

  • Intantu, m’ha cercate tre grazie!

  • Sine, ete veru! Quiddhre te la seggia, te lu saccu e de lu piru! E ce grazie suntu quiddhre?

  • Comu ce grazie suntu? Cu quiddhre ha struncuniciati tre timoni te li cchiù brutti e quiddhru ca ete cchiù importante ha scuscinatu te corpi puru Luciferu e nu’ sulamente l’ha fatta la facce a marangiana, ma l’ha fatta fare na ficura ca se la ricorda pe’ l’eternità. Se pensu a comu l’ha pigliati li baffi cu la tanaglia, ne l’ha nturtigliati boni boni e ne l’ha nchiuati an facce allu purtune te lu nfiernu, me ene li tau nu bellu premiu e cu lu fazzu Santu senza nuddhra trafila!

  • Ma Signore miu beddhru… Certamente, s’ha trattata te furtuna…

  • Ma ce furtuna e furtuna, caru Pietru, quiddhru ne sape una cchiui te lu tiaulu e, se permetti, combattenti cussì forti, furbi e chini te curaggiu ete megliu steciane te la parte mia ca te la parte loru!

  • Gessummaria! Sine! Nu te ticu te none, ma propriu percé n’ae cunbinannu sempre una cchiui te lu tiaulu ete pericolosu. Quiddhru una ne face e centu ne pensa. Poi, comu li aune aune le cose e ci cappa cappa te sutta, ce se ne futte!

  • San Pietru, nu bete ca sinti nu picca nvidiosu, pe’ casu? Ca se no sempre piccatu faci!

  • None, Maestru! Nu sia mai! Tie me canusci! Nu bete ca su nvidiousu. Lu fattu ete ca siccomu n’ha cumbinate tante, ormai sacciu ce li fita an capu e ca addhru nc’ete iddhru succete sempre quarchecosa te fastidiosu pe’ l’auri, mentre iddhru galleggia e se face lu beddhru.

  • Ma poi, pensa a quante cose ha fatte sulla terra e sempre an gloria mia: le feste alli Santi Martiri, lu restauru te lu seminariu, le misse cantate ogni duminica, lu mieru bonu ca ha ricalatu alla Chiesia pe’ la missa, tutti li sordi c’ha mpristati alli puarieddhri senza interesse. E poi e poi…!

  • Sine, Signore, ma erane tutti sordi te lu tiaulu! Tutti te intra ddhra cascetta li piglià!

  • E ce boi? E se lu tiaulu era tantu fessa ne li tecia, iddhru nu facìa bonu se li piglia cu fazza opere te bene?

San Pietru nu sapìa cchiui ce ìa dire; ogni discorsu ca li purtà allu Signore se truà sempre contru na pezza ca mintìa an gloria Mesciu Giuanne.

  • Armenu, tisse, tinimulu nu paru te seculi an prova, bitimu comu se comporta prima lu facimu santu.

  • Va bene, San Pietru, te sia concessu! Te lu lassu arretu alla Santa Porta comu tiscipulu beatu dimoduchè cu lu poi controllare cu Santa Pacienzia. Poi, se alla fine te li do’ secoli s’ha cumpurtatu bonu, li truamu nu postu an Paratisu comu santu.

  • Però, Signore, famme na crazia: l’hai cumannare se stecia cittu e mutu pe’ tutti li do’ seculi, quiddhru ca ite ite e quiddhru ca sente sente, ca se no issioglia me mpaccisca.

  • Va bene, San Pietru. Amme e cosi sia!

 

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XV (Parte C)

QUANNU MESCIU GIUANNE SE NE CIU AN PARATISU

  • San Pietru cu nu sorrisu trionfante se bicinàu tuttu priciatu allu saccu, ca nu se spittà ca lu scarpuru te lu tiaulu se arrendìa tantu facilmente, e ncignàu crita:

  • Egnane fore le anime cu tutti li paramenti ca lu poru Mesciu Giuanne nu pote fare nienti! – e quannu itte ca ceddhri issìa, tisse ntorna:

  • Oh! A ddhra intra, miti ntisu? Egnane fore le anime cu tutti li paramenti ca lu poru Mesciu Giuanne nu pote fare nienti! – ma quannu itte ca ceddhri issìa, se spacinziàu, se bicinàu allu saccu cu lu apra e nci cuddhràu.

  • Uhé, Mesciu Giuanne, ce misteru ete quistu? Nu ncignare faci lu fessa puru cu mie, sai?

  • Ce boi dici? Te ce misteru hai parlannu?

  • Comu te ce misteru? Nu biti ca aggiu ncuddhratu allu saccu? Nu biti ca nu me fitu filu me ne azzu? Comu fazzu cu me pigliu l’anime?

  • Ah, addhrài su fatti toi! Nu sacciu chieu! Fane ce boi basta ca me dai lu saccu ca me n’aggiu scire ca allu nfiernu nu me olune, an Paratisu nu nboi me faci trasire… Nsomma, aggiu puru tinire lu tiempu me trou casa.

  • Ma ce casa e casa? Tamme na manu chiuttostu! Chiutame cu me azzu!

  • Ah, no, no! Prima me ne cacci te lu Paratisu; poi, te ne porti le anime mei e me cerchi puru chiutu? Ca poi, tie nu sinti Santu? Nu faci miraculi? E ce te custa te llibberi a sulu?

  • Eh…! Sta provu! Sta provu, ma nienzi! Stu furmine te saccu pare ncantàtu! Ma te ce be fattu?

  • Eh, caru San Pietru tie li canuscire bonu! Nu te ricordi la prima fiata ca inisti a casa mia e ca te mienzu mbriacasti cu lu mieru miu?

  • Aspetta, aspetta… – fice lu Santu custode pinsannu megliu. – Nu bete ca quistu ete lu stessu saccu ca li cercasti la crazia allu Signore, no?

  • Già! – rispuse iddhru. – Gnersì! Propriu quuiddhru ete! Nu te ricordi te le tre grazie ca me fice lu Signore: cu nci coddhrane alla seggia, allu piru e allu saccu! Ddhre tre grazie ca tie ticii ca aggiu sprecàte e ca ìa fattu megliu li cercu la grazia te l’anima. Mo’ sta biti ca aggiu fattu bonu?

  • Già! Pe’ li fatti toi, però, none pe’ li mei! Mena e llibberame ca quiddhru ete nu miraculu te lu Maestru e chieu te fronte a quiddhri nu pozzu fare nienti!

  • Te llibberu? E ci me la face fare? Chiuttostu tamme lu saccu e nu tirare cussì forte ca me lu strazzi tuttu!

  • None! Nu hai capitu allora! Nu bete ca nu mbogliu, ete lu saccu ca nu me lassa. Nah! Cuarda, nah!

  • San Pietru, te la ticu cu le bone, nu fare lu furbu, ca se no l’angilu mazzieri lu fazzu chieu. Nu nce filu bisognu bai tantu largu.

  • Ce boi cu ddici? Chiutame chiuttostu ca Santa Pacienzia sta me spetta arretu alla porta.

  • Tamme lu saccu e sbrigate, nu te la ticu cchiui. L’hai ista sta mazza? O me lu tai o te la fazzu ssaggiare e issioglia spetta Santa Pacienzia, ca chieu te quiddhra n’aggiu sempre tinuta picchi.

  • Mesciu Giuanne azzàu la mazza ne li ssetta nu corpu, ma San Pietru li critàu:

  • None! Fermu! Sacrilecu! Se atti nu Santu te sarà proibbitu per sempre lu Paratisu! – e se mise le razze a cruce sulla capu ca se critìa teveru ca ddhru pacciu scatinatu ulìa li fazza ssaggiare la mazza.

  • E ce sacrilecu e sacrilecu! Persu ci persu ca ete lu Paratisu, vistu ca per curpa toa nu pozzu trasire, armenu me ne binchiu le manu, cussine te mpari!

  • None! None! Fermu! – critàu San Pietru ca se itte persu, e tuttu ozzi ozzi. – Gesù miu, chiutame! Chiutame ca quistu ete pacciu!

  • E béccute ca se ntise na uce ferma e decisa te retu alle spaddhre e Mesciu Giuanne rimase cu lu razzu azzatu ca nu riuscìa lu manna né annanzi, né arretu.

  • Fermu! Fermu, figliu miu! An Paratisu mazzate nu se ne taune e a nu Santu, poi.

  • Mesciu Giuanne ristàu te fessa; se girau, itte lu Signore e se nginucchiau.

  • Perduname, Gesù miu! Ma stu Santu Pietru tou, le mazzate se le cerca. Chieu nu bete ca ogliu li mancu te rispettu né a iddhru né a tie, ma nu biti ce cumbina? Invece le troa le anime bone ne le caccia te lu Paratisu, e poi, dopu ca ne le caccia ole quiddhre te l’auri cu fazza bella figura e poi, iti ce cappa? Troa nu saccu, bellu friscu friscu e bole se ne lu porta cu tutte l’anime mei!

  • Eh! Mesciu Giuanne, nu castimare puru annanzi a mie! Ca le anime nu suntu né soi né toi, ma sulamente mei!

  • Scusa Maestru! Ci lu minte an dubbiu? Se capisce ca su tutte toi! Ca ddhru saccu pe’ tie l’ìa ccotu, chinu chinu te anime! Ma chieu ticu, no? Se l’aggiu ccote chieu percé me l’ìa gliare iddhru cu fazza bella figura cu tie? Nu te l’ìa putute nucire chieu?

  • Certamente! – disse lu Signore. – Se l’intenzione toa era quista, allora nu te possu ca lodare!

  • Comu lodare? – critàu San Pietru. – Signore, chieu stau ancora taccatu a stu saccu e mancu nu minutu arretu stu pacciu ulìa me binchia te mazzate!

  • Già! Ma tie ulì te futti l’anime mei!

  • Ntorna! Nci l’hai ca l’anime suntu toi! – tisse Gesù.

  • Cioè, ulìa dicu, l’anime te lu saccu miu ca ìa purtare a tie.

  • Ah! Moi te ggiusti!

  • Signore, llibberame! Ca mancu Santa Pacienza me po’ dare na manu!

  • Ma chieu caru Pietru miu, nu te possu llibberare se Mesciu Giuanne nu mbole, ricordate ca l’aggiu fatta la grazia te lu saccu, cu nci ncoddhra ci lu piglia senza permessu sou, e ce te criti ca possu fare preferenze propriu chieu, mo ca tie si lu santu preferitu miu? Ogni promessa ete nu tebbitu, ficurate na grazia!

  • Tie nu la sai? – tisse a ddhru puntu lu Mesciu. – Se dice: nu fare mai promesse a fimmine, né voti a santi! E sai percène? Percé l’hai mantinire!

  • Ma tie nu si santu! Tie sinti nu tiaulu!

  • Nu bete veru! Tutte calunnie! Lu tiaulu nu m’ha bulutu e ha scrittu sulla porta ca me proibbisce la trasuta allu nfiernu pe’ l’eternità. Allora, ce aggiu fare? Famme trasire an Paratisu, Signore, e biti ca dentu lu cchiù umile te li beati toi, lu cchiù devotu te li santi.

  • Sì, anzi, Santu! – fice San Pietru. – Al massimu, aspirante o apprendista.

  • Va bene, allora! Te oci annanzi sarai ammessu al miu cospettu an Paratisu. San Pietru sarà lu capu te la ducazione e de lu comportamentu tou e hai fare tuttu quiddhru ca te tice, se no te sistemo chieu, poi, pe’ sempre.

  • Sine! Sine, grazie Signore! grazie! Mena, San Pietru. Lassa lu saccu e sciamune an Paratisu ca l’ordini te lu Signore nu se discutune!

  • San Pietru se azzàu e se scutulàu la tunica. – Va bene! – tisse, – Hai riuscitu convinci puru lu Signore, ma a mie nu me pigli pe’ fessa. Hai ntisu ce ha dittu, no? Hai stare all’ordini mei e su guai pe’ tie se nu me sienti.

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XV (Parte B)

QUANNU MESCIU GIUANNE SE NE CIU AN PARATISU

  • Ehi! – dicìa a n’anima. – A tie sta dicu! Ha dittu lu Maestru te nfili a qua intra ca t’hai purgare prima trasi an Paratisu. – e quiddhra pronta e se nfilà a ddhra intra. Poi, comu ne passà n’aura, ticìa ntorna:

  • Ehi tie, ha dittu lu Maestru te nfili intra stu saccu ca poi t’ha dire. – e quiddhra lesta e pronta se nfilà e cussì facìa cu tutte: – Ehi, ehi, ha dittu lu Maestru bu nfilati intra stu saccu!

Insomma, lu fattu stae, ca ci passà passà sempre intra lu saccu cia spiccià, tantu e veru ca stu saccu s’ìa chinu tantu ca stìa icinu cu scoppia, e le anime invece tràsane te la Santa Porta, ristàne te fore e chiuse allu scuru e scitte scitte comu sarde salate.

  • Ah, mo’ sta capiscu a ddhru spicciane tutte l’anime ca ane scire an Paratisu! – critàu San Pietru russu russu an facce. – L’ìa buta capire ca era tutta opera toa! Moi t’hai misu rubbi l’anime, puru? – Mesciu Giuanne se giràu comu sia ca nienzi era, e li rispuse fermu fermu:

  • Sienti San Pietru, tie sinti patrunu te le anime quannu staune an Paratisu, ma finché staune te fore, ognunu ete libberu se ne ccoglia quante ne ole. Tie nu hai ulutu me ne manni te lu Paratisu tou? E chieu sta me ne fazzu unu miu, cussì pozzu stare an grazie te Diu puru chieu.

  • Nah! Ma tie sinti pacciu perdutu, allora! – fice San Pietru cu l’ucca aperta. – Se la sape lu Signore te ne manna allu nfiernu trittu trittu!

  • None! Nu bete possibile!

  • Comu nu bete possibile? Nu fare piccatu! Allu Signore nienzi ete impossibile, nu la sai?

  • Sine, la sacciu! Ma lu fattu ete ca Luciferu sai ce ha lassatu scrittu cu lu focu sullu purtune te lu nfiernu?

  • Ce ha scrittu mai ddhru bonu a nienzi?

  • Sia maletettu Mesciu Giuanne pe’ sempre e li sia vietatu l’accessu agli inferi te moi a l’eternità! E cu fazza bitire quantu era seria ddhra maledizione ha dittu puru cu na uce te tronu: – Cu nu pozza mai luciscire pe’ ci apre la porta te lu nfiernu a Mesciu Giuanne e sia stramaletuttu pe’ tutti li anni a binire, percé ci nu mbole male a iddhru, ole male a mie e perciò lu cundannu cu spunna insieme a iddhru, a ddhru furmine ole, tranne ca allu nfiernu!

  • Ahi, aggiu capitu! Tantu hai fattu ca li tiauli t’ane ncuzzitatu a nui. Ma ddhri timoni hane capitu fiaccu se se critune ca cu na scritta sullu purtune te ne potune mannare an Paratisu “sic et simpliciter”. Mo’ li mannu chieu n’angilu vendicatore cu li fazza capire comu s’ane cumpurtare cu li Santi te lu Paratisu. A mie certi scherzi te preite nu me l’aune filu fare!

  • Ah, nu mboi capisci allora? – rispuse lu Mesciu cu na uce ca paria ca ulìa li fazza lu leccu. – Te l’aggiu già ditta: “A casa toa poi fare lu patrunu, none a casa all’auri!” Se Luciferu ha decisu cussine, tie ce n’hai fare?

  • Comu ce n’aggiu fare? Nu biti ca cu sta cundanna n’ha già scumbinate le trasute e le issute te lu Paratisu? E pe’ curpa toa, poi!

  • Ehh! Ma ce dici armenu! Lassa lu munnu comu stae e fatte li fatti te le anime toi. Ce sputti la serpe ca torme!

  • Ca chieu li fatti te le anime sante sta me fazzu! E perciò, ncignannu te ddhrai, apri ddhru saccu e damme tutte l’anime ca hai pigliate pe’ fessa, ca quiddhru nu bete filu lu Purgatoriu, ca sulu lu Signore pote decidere ci ha scire an Paratisu o an Purgatoriu. Tie ci sinti te faci ciutice?

  • Uhé, San Pietru, te l’aggiu già ditta, ognunu ete patrunu a casa soa; se ddhr’anime olune megliu lu Purgatoriu miu te quiddhru tou, tie ce n’hai fare?

  • Ma quista ete cuncurrenza sleale! Tie te pare giustu pigli pe’ fessa tutte st’anime ca hane ddintare sante? Quiddhre suntu già destinate allu Paratisu pe’ tuttu lu bene ca hane fattu sulla terra e none allu Purgatoriu. Pentite e damme st’anime cu le portu an Paratisu!

  • Tie nu hai capitu nienzi! St’anime a ddhra mie hane inute e cu mie réstane.

  • Ma ce dici? Ce dici armenu? Scumunicatu! Tàmmele o te mannu n’angilu mazzieri cu te scuscina bonu bonu te mazzate.

  • Cuarda, San Pietru, ca quiddhru ca tici nu me face ne cautu né friddu! E poi, nu te fare tantu lu spiertu, ca se nc’ete unu ca sape tare mazzate, quiddhru suntu chieu. Ma comunque se propriu nci tieni, giustu pe’ lu quetu vivere e cu te mosciu ca nu suntu tantu fiaccu comu hai ticennu, se propriu oi, apri lu saccu e pigliatele tutte, ma cu iddhre me n’hai purtare an Paratisu puru a mie.

  • Ah, no, no! – rispuse San pietru. – Tuttu me poi cercare, ma nu quistu! Ci nc’ete cchiù peccatore e scustumatu te tie?

  • Ah, nu mboi? – rispuse Mesciu Giuanne dispiaciutu. – Pigliatele, allora, se te fiti! – e minàu an terra lu saccu cu tutta la scritta “Purgatoriu”.

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XV (Parte A)

QUANNU MESCIU GIUANNE SE NE CIU AN PARATISU

Ìa do’ simàne ca nu se presentàne anime an Paratisu. Prima, nu ìa mai successu na cosa simile ca nu nc’era minutu senza quarchetunu cu sona la campana te la Santa Porta. San Pietru nu nbulìa nci cricia ca na cosa simile putìa succetire sutta l’occhi soi; ne cia te la reputazione te custode te le chiai te li posti sacri e te capu primu e unicu te le trasute e te le ammissioni te li beati e de li Santi. Oramai, tìa chiari segni te nervosismu in pubblicu; cìa e binìa annanzi e arretu, te n’angulu all’auru te l’andhrone principale senza mai se ferma, cu nu passu scattusu e lestu ca nu dìa requie, le manu una intra l’aura arretu alla spaddhra, l’occhi fissi sulle chianche bianche e scintillanti te li stratòni celesti, ca cuardà senza cu le cunta, le subbraciglie bianche tise a croccu, scuru an facce, la barba e li capiddhri nu gnommaru te ammàce, San Pietru, pinsirusu, nu se tia pace.

  • Nu pote éssire! Nu be’ possibile! Ce sta succede? Tici ca ddhri quattru tiauli scansafatìe hane ncignatu ne futtane le anime propriu moi ca imu fattu lu cateschismu nou, cu st’urtimi Papi ca hane fatte tante opere te bene e ca erane già Santi an terra prima se n’egnane ddhra nui? Mah! A quai s’ha chiarire stu misteru!

Lu Signore lu itìa suffrire e se ne dispiacìa. – Pietru miu, nu te acitàre, – li ticìa – mo’ iti ca tuttu se giusta. Ete na cosa passeggera, pensalu comu nu custipu te lu cristianesimu, ca poi, dopu nu pinnulu e nu ticottu cautu, se riprende megliu e cchiù forte te prima.

  • Se la tici tie, Maestru! Te fronte a tie, chieu basciu umilmente la capu e te cercu perdunu, se aggiu tubitatu.

  • Nu nc’é problema, caru Pietru; la sacciu ca faci tuttu pe’ lu bene. Però, secondu mie, te sti tiempi, te serve nu chiutu. Perciò, aggiu tittu a Santa Pacienzia te fazza te scrivàna e cu te tecia na manu ca addhrai ca nu rrii tie te sulu, sicuramente iti riuscire per forza a ddoi.

  • Grazie Maestru! – rispuse iddhru nginucchiuni e sciu fazza lu dovere sou cu Santa Pacienzia.

Ma la curiosità era forte. Lu Paratisu tinìa nu purtune cranne cranne ca se putìa aprire su do’ ante pe’ le occasioni te cranne ccota te anime, comu capità a tiempi te persecuzioni e de martiriu. Quannu nc’era anticamera normale, invece, San Pietru facìa tràsane le anime te lu portoncinu te serviziu ca iddhru apria cu le do’ chiai ca tinìa sempre ttaccate a nu curdune ca li mpinnìa te la tunica, bianca e lucente comu la barba e li capiddhri, e ca nfilà una dopu l’aura intra le serrature te sicurezza, ca inìane unte te ogliu santu, nu paru te fiate alla simana.

Siccomu Santa Pacienzia nu facìa mai nienzi senza cerca cunsigliu a Santa Prudenza, invece cu brapa tuttu te paru e cu bessa a ddhra fore all’incertu, San Pietru cuardàu prima te nu finisceddhru ce sta succetìa sulla spianata annanzi alla trasuta te lu Paratisu; poi, quannu itte ca era tuttu libberu e ca nu nc’era nuddhru squatrone te timoni in agguatu, pronti cu lu scuscinane te mazzate, aprìu tuttu lu portoncinu e bissìu cu nu certuché ca facìa capire te pressa a tutti ci era ca tinìa le chiai te la Santa Porta. Però, mentre se azzà la tunica cu tutte e doi le manu cu nu li ccappa intra li pierni unti te ogliu santu, itte comu sia na mmossa strana cu la cuta te l’occhiu, comu na manu ca te retu all’angulu te lu parite te recinzione facìa segnu a quarchetunu cu bacia te ddhrai.

Na quarche preoccupazione ncignàu lu piglia ca la guerra eterna ca nc’ìa sempre stata tra nfiernu e Paratisu, fra male e bene, lu cunsiglià megliu stecia attentu; la curiosità, però, lu futtìa ca ulìa cu risolva ddhru misteru ca sta lu mbilinà ìa già quarche simana. Perciò, fice segnu a Santa Pacienza cu piglia a consegna la custodia te la Santa Porta e scìu cu bicia cittu cittu cu Santa Prudenza ce nc’era arretu allu parite. Se nfacciàu chianu chianu te retu l’angulu e pe’ picchi nu li inne toccu: te nanzi all’occhi soi, siccu siccu, ma sicuru e sfrontatu comu sulamente iddhru putìa éssire, Mesciu Giuanne facìa segnu a na prucissione te anime cu se nfilane intra nu saccu, ca parìa spunnatu pe’ quantu ìa dintatu cranne, ca le anime s’ìane prima purgare lu spiritu se ulìane trasane an Paratisu. Pe’ stu motivo, sullu saccu, ìa scrittu “Purgatoriu”, s’ìa misu nu cappieddhru an capu cu la visiera, ca parìa nu custode, e facìa segnu a ci passà cu trasa a ddhra intra.

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XIV (Parte D)

QUANNU MESCIU GIUANNE SE NE CIU ALLU NFIERNU

  • Ce hai tittu? – li dimmannàu Mesciu Giuanne. – Nu aggiu ntisu bonu! – e ntorna ne li tese n’auru corpu senza mancu spetta la risposta. – Tatapaaannn! – sunara stafiate tutte e ddoi le corne ca ìane ricevutu lu corpu te taula giustu a mienzu alla frunte.

  • Ahi! Ahi! Porcu timoniu! Ma tie sta me tai! Sta me manchi te rispettu! Mo’ iti ce te fazzu mo’ ci me lassi!

  • Te lassu? E percé t’aggiu lassare? Nu stai bonu taccatu a stu craottu? Nah! Pigliate stu corpu te taula! Ntuuunnn! – se ntise. – E pigliate stauru! Batapaaannn! – se ntise ntorna. – E nah! Iti se te piace stu cauce! E iti stu scaffune!

  • Ahhh! Ahiiiii! Ahiiiii! Disgraziatu! Sta me cciti! Lassame stare! Se me lassi te cciu chieu! Te spezzu! Te sfracellu! Te lassu cocire intra lu focu ìu per mille anni! – lu capu te li tiauli sta piglià tanti corpi te mazza ca nu sapìa cchiui ce dicìa. Nu picchi lu prià cu nu li tecia e nu picchi lu minaccià ca lu scunfunna. Mesciu Giuanne se la ritìa ca sapìa ca Luciferu ìa ccappatu an curtu e ne putìa fare ce bulìa.

  • Ah, fessa! Se te lassu, me cciti? E allora te cciu prima chieu! Nah, pigliate stu corpu te mazza an frunte e pigliate stauru intra le ricche. Ogliu propriu sacciu comu te sienti tie quannu le buschi. Dimme comu te sape stu scaffune? E stauru comu l’hai ntisu?

  • Cciaaafff! Stuuunn! Paaahhh! – se sintìa te retu allu purtune. – Ahhh! Ahiiiii! Ahiiiii! Basta! Basta!

  • Minchia, comu sta te lu cumbina! – tisse Setteranfe.

  • Ne l’emmu titta nui! – fice Asterutte. – Satanassu ha ccappatu propriu an curtu! A nui ne l’ha date a ddhrai, ma iddhru comu sta le piglia a quai! – E a Mefistofele li scappàu puru te ritire quannu tisse: – A nui ne ticìa ca simu debuli e ca nu mbalimu, ca simu la vergogna te lu nfiernu. E iddhru? Ce figura sta face moi? Eh, lu fessa! Se le merita!

  • Sta bu sentu! Sta sentu tuttu quiddhru ca ticiti! – critàu Luciferu chiangennu comu nu cuagnone. – Ma nu bu preoccupati ca appena me llibberu bu sistemu!

  • Batapaaannn! – se ntise ancora. – Batapaaannn! Ahiiiii! Ahiiiii! – li corpi te mazza cìane e binìane su ddhra capu te crapune.

  • Chiutamulu! – critàu Setteranfe. – Tiramulu pe’ pieti, se no quannu li ene la fatta se la scunta e ne scuncigna.

  • Tiramunnelu! Sbricamune! – rispuse Asterutte e ncignàu li tira li pieti.

Satanassu stìa icinu li ennia n’attaccu te core. Mesciu Giuanne lu struncuniscià te na parte e ddhr’auri tiauli, tirannulu pe’ piedi, rischiàne ne li scoddhrane la capu te l’aura parte te lu purtune. Chinu te sangu, unchiatu te ozzi, la capu menza scuddhrata, le corne spezzettate a quattru stozze spizzutate, Luciferu nu parìa cchiui lu capu cchiù timutu te lu regnu te lu suttafunnu. Chiuttostu era nu tialicchiu ca cercà pietà, ma ceddhri ne la tia. Mesciu Giuanne li tirà corpi te taula a ddhru cappà cappà te na parte e ddhr’auri timoni lu tiràne pe’ piedi te l’aura, ca nu capìane filu ce dicìa lu patrunu loru.

  • Basta! Bastaaa! – chiangìa Luciferu. – Lassatime stare! Lassatime stare tuttiii! – ma ceddhri capìa ormai ce bulìa cu dica, ca le parole li issìane a sillabe te ddhri musi struppiati e unchiati pe’ le tante mazzate ca ìane ute. Li tiauli lu sintìane rungulare e de cchiui li tiràne li pieti.

  • Sta lu ccite! Sta lu ccite! Tirati! Tirati cchiui ca putiti!

  • Ahi! Ahi! Porcu tiaulu! Sta me squaiati! Lassatime stare!

Mesciu Giuanne sta lu cunzà pe’ le feste e pe’ le utticiàne.

  • Nu mbulì me futti l’anima? Nu mbulì me spezzi? Nah, ca me spezzi! Nu m’ìi sfracellare? Nah, stu sfracellu! Nu mbulì me coci intra lu focu ìu per mille anni! Nah, stu focu! Mo’ te sistemu chieu prima me le tai tie! Mo’ me ne bbinchiu prima chieu le manu! Nah, pigliate quistu! E pigliate puru stauru!

  • Pietà! Basta! Lassame cire!

  • E percène t’aggiu lassare cire? Ca tie oi me tieni allu nfiernu pe’ sempre! Mo’ ca m’hai cappatu, crepa e scatta an pace! Mo’ te fazzu chieu le scarpe pe’ ddhri specie te zocculi ca tieni!

  • None! None, nu te ogliu allu nfiernu! Te lassu cire addhrunca oi! Mai sia te tegnu a quai!

Quannu ntise ‘ste parole, Mesciu Giuanne se fermàu cu la mazza azzata sulla capu te lu poru tiaulicchiu.

  • Ce hai tittu? Aggiu capitu bonu? Hai tittu pe’ casu ca me lassi cire a ddhru ogliu?

  • Sine! – rispuse Luciferu nfannisciannu, trimulannu, sutta la mazza ca minaccià li setta n’auru corpu. – Hai capitu bonu! Nu sulu te lassu cire a ddhrunca oi, ma te condannu cu nu pozzi mai cchiui trasire allu nfiernu pe’ nuddhru motivu. Anzi, cu nu te mancu bicini alla trasuta chiù larga te lu regnu miu.

  • Ah, moi te conzi! Allora, sai ce facimu, firmame lu contrattu ca nu aggiu mai trasire allu nfiernu pe’ l’eternità.

  • Sine! Sine! Firmu ce boi! E ci te ole a quai? Aune ragione ddhri pori tiauli ca te mannai te futtane l’anima! Bona l’ha sciuta ca se n’ane turnati sulamente struncuniciati. E ce sorta te anima ca sinti tie? E me chiamane a mie “lu bestia”. E tie ce sinti, allora?

  • Beh, va bene! Moi ca hai firmatu, te lassù libberu , però, ricordate ca se te nnechi la parola, tornu e te tau l’aure! – tisse Mesciu Giuanne minannu la mazza an terra.

  • Nooohhh! – critàu Luciferu terrorizzatu. – Te oci annanzi e pe’ l’eternità, ordinu cu bessa scrittu, a focu ìu, sullu purtune principale te lu nfiernu, ste parole: “Sia maletettu Mesciu Giuanne pe’ sempre e li sia vietatu l’accessu agli inferi te moi a l’eternità!” – Poi, ci pinsàu bonu e disse puru cu na uce te tronu: – Anzi, sia scrittu puru: “Cu nu pozza mai luciscire pe’ ci apre la porta te lu nfiernu a Mesciu Giuanne e sia stramaletettu pe’ tutti li anni a binire, percé ole dicire ca ci nu mbole male a iddhru, ole male a mie e perciò lu cundannu cu spunna insieme a iddhru, a ddhru furmine ole, tranne ca allu nfiernu!

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XIV (Parte C)

QUANNU MESCIU GIUANNE SE NE SCIU ALLU NFIERNU

Luciferu stìa a ddoi a ddoi cu li tecia nu muccatienti, giustu li fazza capire comu s’ìa cumpurtare, ca praticamente sta li facìa capire ca era nu cacasutta; poi, nci pinsàu nu picchi e rispuse.

  • Sarai ca tici bonu! Tantu ce ne custa cu li tamu n’occhiata, prima lu ndilissamu! Però, nu te poi nfacciare tie! Chieu suntu lu re te lu nfiernu e ceddhri ha dire ca m’aggiu mpauratu me nfaccciu te nu crattaru cu spiu n’anima. Me nfacciu chieu!

Mefistofele, Setteranfe e Asterutte lu scusigliara.

  • None, Maestà! Nu te nfacciare ca tie nu sai filu cu ci hai a ce fare! Pensaroth tice bonu. Fane cu spia iddhru ca casu mai ne le tae a iddhru e none a tie.

  • Citti, cacaroni! Ui nu iti parlare propriu ca an Paratisu ancora sta se la ritune pe’ le mazzate ca bu ha date st’anima te quattru sordi. Aggiu decisu cu bau chieu cu bu dimostru comu s’ha cumpurtare nu timoniu te prima classe. Gliatibu te nanzi!

Setteranfe tisse an menza uce all’auri ddo’ timoni:

  • Eh, lu fessa! Nu mbole ne senta? E vuol dire ca nui l’imu buscate sulla terra e iddhru mo’ le busca a quai!

Ma Luciferu nu lu ntise, ordinàu se spostane tutti e se mpuzzàu a culu all’aria sutta la parte cchiù bascia te lu purtune, addhrai ca nc’era lu crattaru.

  • Pruuuhhh! – li fice lu panaru, pe’ lu sforzu, ca nu bera cchiui tantu erde e quannu stìa stizzatu suffrìa te mbrugliamenti te panza. – La posizione! – Critàu, sintennu ca quarche tiaulu s’ìa misu a ritire te scusi. Li cuardàu tutti storti e a n’attimu ceddhri cchiui rifiatàu.

  • Ci sinti? – dimmannàu appena se nfacciàu e bissìu prima cu le corne e poi cu ddhra capu te crapune cu tantu te mustazzi e te beccu niuru e nturtigliatu. – Nu te mpauri cu te presenti longu longu te nanzi allu timoniu cranne?

  • Stau quai cu onoru lu pattu ca firmai e me chiamu Mesciu Giuanne! – rispuse lu scarparu senza paura. Mentre ticìa cussì, però, l’anima soa tinìa a na manu la tanaglia e all’aura manu lu martieddhru, ma siccomu a mucca s’ìa misi li quattru chioi, ca la Maria l’ìa misi intra lu chiautu, le parole ca tisse nu se capera bone e lu caputiaulu, se nficcàu megliu intra lu crattaru, ca le ricchie l’ìane rimaste menze te intra e menze te fore, e li parse ca nu ìa capitu bonu an posta.

  • Ce hai tittu? Ci sinti? – dimmannau ntorna Luciferu cacciannu tutta la capu fore te lu purtune. Mesciu Giuanne, senza perda tiempu, li zziccàu ddhri mustazzi tosti tosti cu la tanaglia, li mbrugliau intra nu chiou e – Ntu! Ntu! – ne li nchiuau an facce allu purtune cu ddo’ botte leste leste te martieddhru.

  • Uhé! Ce furmine sta faci? – li critàu lu caputiaulu ca se truau taccatu a n’attimu, senza mancu se ne ccorga. Iddhru mancu se preoccupàu rispunna e, senza perda tiempu, li zziccau cu la tanaglia l’auri mustazzi, te l’aura parte te la capu te crapune, e – Ntu! Ntu! – li nchiuau puru quiddhri an facce allu purtune cu ddo’ auri corpi te martieddhru. Poi, nu cuntentu, li taccàu megliu cu l’auri ddo’ chioi ca l’iane rimasti e li nchiuau la capu, ferma ferma, te fore allu crattaru.

  • Uhé! A tie sta dicu! Ce sta me faci? – fice lu capu timoniu critannu cu ddhra auce te tronu ca tinìa.

  • Eh! Eh! Mo’ te ccorgi ce sta te fazzu fessa miu! – li rispuse lu Mesciu ritennu e mentre li ticìa cussine li mpizzàu nu cauce intra le corne cu li fazza capire a ce sorta te craottu ìa ciù nfilata la capu.

  • Ahiiiii! Ahi! – critàu Luciferu ca nu se spittà filu ddhra mancanza te rispettu e cercàu se n’essa te lu crattaru, ma la capu stìa fermata cu quattru chioi belli tosti e nu se ne putìa issire senza nci lassa li mustazzi e le corne. Ddhr’auri tiauli ca stìane te la parte te lu purtune ca stìa intra lu nfiernu, ntisira lu patrunu loru critare e lu pigliara pe’ pieti cu ne lu possane fare issire te ddhra situazione.

  • Ahi! Ahiiiii! Ce sta faciti? Tisgraziati! Se me n’essu te qua intra bu fazzu niuri! Fermiiiii! – li critàu iddhru ca sta ne li scuddhràne la capu.

  • Nu te perdire an chiacchiere! – li tisse Mesciu Giuanne intra ddhre ricche ca ìa zzicate cu le tanaglie e sta ne le llargà quante a quiddhre te nu lefante. – Tie m’hai dire ci sinti e percé t’hai nfacciatu te lu crattaru. Ce boi te mie?

  • Comu ce bogliu? Tie trasi a casa mia e suntu chieu ca t’aggiu dire ce bogliu? Chieu suntu Luciferu, lu patrunu te lu nfiernu. Tie ci sinti?

  • Chieu suntu l’anima te Mesciu Giuanne e aggiu inutu quai pe’ lu pattu ca firmai cu ddhru menzu timoniu te Mefistofele tanti anni arretu. Mo’ tie, ca sinti lu patrunu te casa, ce decidi? Me lassi libberu o me oi pe’ forza allu nfiernu?

  • Se hai firmatu, t’hai futtuti li sordi e m’hai innuta l’anima, tocca bieni allu nfiernu. Nu nc’ete nienzi te fare. L’anima toa ete mia! – rispuse lu patrunu te l’aldilà. Mesciu Giuanne lu cuardàu stortu, pigliau ddhra taula ca ìa scuddhrata te lu segnale ca ticia “nfiernu ìu” e ne la sunàu an capu.

  • Batapaaannn! – fice la capu te Satanussu cu nu rumore te scasciatu ca nu s’ìa mai ntisu suttaterra.

  • Ahhh! Ahiiiii! – schiddhràu lu timoniu ca menzu scemunìu.

 

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XIV (Parte B)

QUANNU MESCIU GIUANNE SE NE SCIU ALLU NFIERNU

    • An posta nu se sbricàne mai caminane! – tisse iddhru a n’anima sperduta ca se itìa tutta sula a mienzu ddhra marmaglia. Quiddhra lu cuardàu e se spustàu lu fazza passare: – Nah! Se ai te pressa, pigliate lu postu miu. – li tisse. – Mena, ca mo’ tocca a mie!

    Mesciu Giuanne passàu annanzi e sciu cu tozza trittu trittu allu purtune te lu nfiernu. A ddhra subbra nc’era scrittu: “Lassati ogni spiranza ui ca trasiti / e li pinsieri te lu munnu bbandunati / a quai nu nc’é postu pe’ li sentimenti / su tutti simili li ricchi e ci nu tene nienti.” Li tiauli ca sta ndhrizzàne le anime nu riuscìane nci criciane ca nc’era quarchetunu ca ulìa se manìcia cu trasa allu nfiernu e lu cuardàra comu sia ca ìane istu nu miraculu. Ceddhri lu fermàu e quannu lu tiaulu portinaru critàu: “Ci ete ca disturba lu timoniu cranne?” cu na uce putente ca facìa trimulare li stantuli te lu purtune, iddhru rispuse cu na uce altrettantu sicura e altisonante. – Chieu suntu l’anima te Mesciu Giuanne. Apritime ca mo me n’aggiu inutu te cuntu miu!

    Quannu ddhru timoniu ntise te ci se trattà, li ziccàu lu trimulizzu, se mise cu le spaddhre an facce allu purtune, cu le razze larghe larghe cu lu tegna cchiù chiusu e critàu ntorna, sperannu ca ìa ntisu fiaccu.

    • Cine? Ci sinti?

    • L’anima te Mesciu Giuanne! Sinti surdu, pe’ casu? Aprime e portame a ddhra patrunuta ca l’aggiu dire chieu na cosa!

    • Uhé! Timoni! Difensori! Chiutu! Chiutatime! Mena! Sunati l’allarme a tutte le crutte e le suttacrutte. Datime na manu! Mena! Sbricatibu! A rriatu Mesciu Giuanne! Sta ne mina lu purtune!

    Tutti li tiauli se misera spìngane te retu allu purtune cu lu tegnane chiusu cunussia mesciu Giuanne ne lu minà cu trasa. Luciferu foi nformatu ca ddhr’anima tantu terribile ìa rriata allu nfiernu cu na presenza e n’imponenza tale ca sta li tia te fare a cchiui te trecentu te li cchiù putenti tiauli battaglieri te l’esercitu nfernale e ca sta minà mazzate a tutti cu la forza e la putenza te nu squatrone te angili mazzieri. Luciferu ribollìu tuttu appena ntise ce sta succetìa. Dintàu russu russu an facce, lu fumu ncignàu li essa te lu nasu, te l’occhi, te le ricche, te tutte le aperture te subbra e de sutta; ncignàu stompa li zocculi, la cuta li girà a tritta e a mancina pe’ la raggia, le ali ddintara do’ lingue te focu serpeggiante cu nu rumore siccu e schioccante comu te frusta; te lu furcune ca tinìa a manu issìane furmini e sachette.

    • Nnnnnoooooooohhhhhhh! – scoppiau alla fine critannu, cu na uce te tronu ca rimbombàu intra tutte le spelonche nfernali. – Nu bete possibile me fazza st’affrontu a casa mia! Taccatilu! Ncatinatilu! Stracinatilu nginucchiuni annanzi a mie!

    • Maestà, – tisse nu timoniu messaggeru, cu le ali asce e stisu an terra cu nu cuarda ddhr’occhi ca minàne focu ìu. – Nu bàstane filu ddhri trecentu timoni guerrieri cu lu fermane. Ci lu zicca? Ci lu pote? Quiddhra ete n’anima mutu putente!

    • Cittu, miserabile! – rispuse iddhru, cu lu coiru ca s’ìa chinu te acquapisuli pe’ la stizza, e li mpizzàu nu cauce. – Aggiu propriu bitire se st’anima tannata ete cchiù putente te trecentu timoni! Aggiu propriu bitire se risiste puru a mie! Ciamu! Initi cu mie! Mo’ li conzu chieu l’osse!

    Luciferu se pprisintàu annanzi allu purtune principale te lu nfiernu cu ddo’ battaglioni te tiauli guerrieri, priparati pe’ la guerra, tutti armati te furcuni e de mazze ferrate, pronti difendane lu re loru, signore te tutti li mali te la terra e de lu suttaterra, te l’antifernu, te lu limmu, te tutti li cerchi e de li gironi nfernali, te lu burratu e de lu puzzu te li gicanti, te lu furnu eternu ca facìa focu e fiamme cu alimenta lu motore te tuttu lu regnu cchiù minatu ca se opponìa all’Onniputente, allu Signore te lu cielu, de la terra e de lu suttaterra, te lu munnu e de l’universu, te lu nfiernu e de lu Paratisu e de tutte le cose e de li esseri viventi e trapassati.

    • Facitime passare! – ordinàu allu timoniu portinaru. – Ogliu propriu biciu se risiste puru a mie! Ogliu biciu propriu quantu ete putente st’anima te Mesciu Giuanne!

    E senza mancu spetta cu se possane llargare, fice ulàre all’aria li tiauli cchiù bicini cu na catapinta e se prisintàu annanzi allu purtune, prontu bessa. A stu puntu, però, Pensaroth, unu te li cchiù famosi timoni consiglieri, se fice largu e lu ziccàu pe’ razzu.

    • Maestà, spetta! Nu bissire tuttu te paru! – li tisse intra la ricchia. – Fane ca te sistema puru a tie ce ficura facimu tutti quanti? Nu bete megliu cu spiamu te lu crattaru, prima? Fane ca te zzica prigionieru? Nui sapimu se nu sta li taune na manu li angili mazzieri? Fane cu cuardu chieu, ca cuntu nienzi rispettu a tie, ca se me zzicca a mie me putiti sempre liberare, ma se te zzicca a tie, ne ricatta tutti!

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)