LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XVI (Parte C)

QUANNU MESCIU GIUANNE DINTAU SANTU

Critàu nu giurnu tuttu acitatu Mesciu Giuanne. Tutti quanti se girara e bittira ca st’anima, cu duma lu focu, ìa misi prima li taccari, te subbra li taccari ìa mise le leune e subbra le leune ìa misa la paglia. Ete cosa ca ae cu sé, ogni fiata ca dumà la paglia, quiddhra ardìa nu picchi e se cunsumà senza cu riesca cu duma lu focu, ma dhr’anima, comu sia ca nienzi era, continuà sempre allu stessu motu: mintìa prima li taccari, poi le leune e poi la paglia, senza capisca ca cussine nu putìa mai dumare.

  • Mmmm! Mmmm! Mmmmmmmm! Mmmmmmmmmmmmmm! Ssspppiiissshhh!

Fice iddhru cu li fazza capire a ddhru sbaglià. Pe’ ordine te lu Signore, Mesciu Giuanne, nu putìa parlare e perciò cercà se fazza capire cu li gesti e cu li: “Mmmm! Mmmm!”, ma senza nuddhru effettu.

  • Mmmm! – fice ntorna, musciannu cu la manu ca la paglia ìa scire te sutta.

  • Mmmm! Mmmm! – fice te nou, unennu tutte e doi le manu, cu li fazza capire ca le leune ìane binire subitu dopu la paglia.

  • Mmmm! Mmmm! Mmmmmmmm! – fice li moscia a ddhru ìane scire li taccari.

  • Mmmmmmmmmmmmmm! Ssspppiiissshhh! – fice alla fine li fazza capire ca ìa ddumare lu posparu te sutta la paglia cu piglia bonu lu focu.

Ma quiddhru nienzi, nu capìa e nu capìa. San Pietru nu sapìa cchiui comu l’ìa cumbinare; te na parte, nc’era dhr’anima ca, nu nc’era nienzi te fare, era propriu babbata; te l’aura, nc’era Mesciu Giuanne ca parìa nu pacciu, a furia cu fazza mmosse cu le razze cu li fazza capire comu ìa fare.

  • Mesciu Giuanne! – li critàu cu bicia se la spiccia, ca la prucissione te anime s’ìa fermata cu cuardane tutti e doi e perciò s’ìa fermatu lu trafficu. – Nu mboi la spicci, ah? T’aggiu tittu ca le anime l’hai lassare stare qualsiasi cosa succede, ma tie te ne futti te tuttu!

  • Ma nu biti ca quistu sta dae spettaculu pe quiddhru ca sta cumbina. Ce sa dire ca an Paratisu trasune puru li babbati? Cussì a ddhru cià spicciamu? Nci ole puru nu picchi te riesciu.

  • T’aggiu tittu centu fiate: Quiddhru ca iti iti e quiddhru ca sienti sienti! Se oi denti santu, quistu hai fare. Nci ole penitenza e mortificazione, ncora l’hai capire?

  • Eh, ma chieu cussì su fattu. Ci me ole tocca me piglia cussi comu suntu! Le cose storte chieu nu le possu propriu bitire.

San Pietru ciu se setta allu postu sou cu Santa Pacienzia largannu le razze. Mesciu Giuanne era l’unica anima ca ne lu facia cire fore te capu e ca nu lu facìa ragionare. Perciò, quannu itte ca ddhru spiritu inquietu ìa dire la soa su tutti quiddhri ca trasìane te la Santa Porta, capìu ca nu putìa stare an Paratisu senza se stecìa cittu e ca perciò, cu lu tegna mpegnatu, l’ìa truare an forza quarche cosa te fare. Però, nu sapìa propriu comu l’ìa cumbinare percé lu Signore l’ìa tittu ca quiddhru ìa béssire lu postu sou e perciò tinìa le manu ttaccate. Comunque, alla fine, se decise, li cuntàu lu fattu a Santu Paulu e tutti doi convocara la riunione te lu Consigliu te li Tutici Apostuli, l’organu supremu te lu Paratisu ca inìa dopu sulamente te la Trinità. Cussì, alla presenza te l’Onniputente, San Pietru fice lu resucontu te ce ìa cumbinatu Mesciu Giuanne an terra e an Paratisu e alla fine tisse:

  • Pe’ recula, cu stecia a quai, quistu l’emmu fare Santu e protettore te quarchetunu, ma vistu e consideratu quiddhru c’ha cumbinatu an vita e puru an morte, cu ce curaggiu lu facimu santu e soccorritore te li afflitti? Signore, chieu me rimettu alla clemenza toa. Sulamente tie sai ce s’ha fare!

Santu Paulu, ca nu pe’ nienzi ete unu te li cchiù importanti Santi te la Chiesia, azzàu la manu e chiese la parola.

  • Vistu ca ete scarparu e ha fattu sempre lu scarparu, secondu mie ete bonu piglia la nomina te “San Giuanne, protettore te li scarpari”, giacché se ha riuscitu li fazza le scarpe puru allu tiaulu, ae cu sé ca comu sape fare le scarpe iddhru nu le sape fare ceddhri!”

  • Me pare n’opinione santa! – tisse lu Signore.

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XVI (Parte B)

QUANNU MESCIU GIUANNE DINTAU SANTU

 

Mesciu Giuanne pigliau serviziu te coste a San Pietru arretu allu purtune principale te lu Paratisu cu l’incaricu cu cuarda e cu mpara senza dica nienzi e, subbratuttu, cu nu se bicina mai alle cintinare te anime ca rriàne ogni giurnu an prucissione. San Pietru lu controllà cu la cuta te l’occhiu cu Santa Pacienzia, cu nu fazza tanni, ma sapìa ca quarche cosa, quiddhru, prima o poi l’ìa fare.

  • Lu Maestru t’ha cuncessu te tinumu in prova prima te la consacrazione ufficiale, ma hai stare a quai cu me tai na manu a mie. Però, t’hai cumpurtare bonu e, subbratuttu, nu hai dire mai nienzi né su quiddhru ca iti, né su quiddhru ca sienti; t’hai fare li fatti toi e nu hai dire mancu na parola su nuddhra anima. Cu nu te scappa mai: “Quista ete bona! Quista ete fiacca!” o cose te stu genere. Hai capitu? Hai stare sempre cittu; quiddhru ca iti iti e quiddhru ca sienti sienti!

  • Sine! Va bene! – rispuse iddhru spacinziatu. – Ce bisognu me la tici tante fiate? Ce te criti ca su scemu? Na fiata se dice la cosa! Cussì boi e cussì fazzu!

Ma na cosa ete lu tire e na cosa ete lu fare. E ne rià unu priciatu ca ìa ddintare santu e iddhru cutulà la capu cu aria te rimproveru comu pe’ dire:

  • Ce lampu sta riti? Nu la sai ca an Paratisu hai fare lu seriu? E boi dienti santu mo’!

Ne rià n’auru cu lu sguardu seriu seriu e la facce tutta dispiaciuta, ca parìa ca l’ìane ccisa la muscia, e li facìa segnu cu la manu comu sia ca ulìa li tica:

  • Oh, anima scunsulata, ma te ddhru sta bieni te lu campusantu? E riti nu picchi ca a quai an Paratisu stai e none allu nfiernu. Preciate ca hai ddintare santu, ce diammana!

San Pietru lu itìa ce cumbinà e se stìa cittu percè Mesciu Giuanne sta sicutà li cumanni ca l’ìa tati; ete veru ca facìa gesti, cutulamenti te capu, approvazioni te quista o te dhr’aura anima, ma pe’ la verità nu rucìa e nu mucìa, cussì comu l’ìa cumannatu lu Signore. Però, tutti dhri gesti, dhre facce ca facìa, dhri “Mmmm! Mmmm!” ca li scappàne te paneciricu cu fazza capire se li piacìa o nu li piacìa l’anima ca ìa trasire an Paratisu, lu facìa acitare. Perciò li priticà te carbu e cu Santa Pacienzia.

  • Mesciu Giuanne, – li ticìa – t’aggiu tittu ca t’hai fare li fatti toi. Nu hai disturbare le anime ca tozzane allu Paratisu ca quiddhre suntu già sante, lu Signore ha già decisu ca se lu meritane, se tratta sulu te na formalità, te nu benvenutu. Ete inutile li faci capire se su bone o se su fiacche; lu ciutice nu sinti tie, oi la capisci? T’aggiu tittu quiddhru ca iti iti…

  • … e quiddhru ca sienti sienti! – rispunnìa iddhru comu sia a cantilena. – Sine, aggiu capitu! Sempre la stessa canzune! Ma San Pietru miu, ca se certi ca se presentane parune sani sani, comu faci te stai cittu? Ma a quai ce buliti faciti santi boni o santi sani sani? Ca se chieu fazzu quarche segnu, ete pe’ lu bene loru, none bu fazzu tannu!

  • Ah, allora nu hai capitu? Fatte li fatti toi e cittu, se no su’ guai!

  • Ah, Santa Pacienzia, tinnela tie a San Pietru, ca quiddhru ete troppu bonu e nu capisce. Ca poi se sape no? Ci ete troppu bonu denta tre fiate troppu fessa! Nah, cuarda quiddhru per esempiu!

Tutti se girara cuardane lu purtune propriu mentre l’anima te nu furnaru sta cercà trasa an Paratisu, curvu curvu, cu na taula te lu pane china te pucce a còcire. Mesciu Giuanne se fice la cruce alla mersa ca lu furnaru invece cu minta la taula pe’ trittu versu lu purtune, se l’ìa misa sulle spaddhre comu la parte te subbra te la cruce, forsi fazza bitire ca puru iddhru, comu lu Signore, n’ìa suppurtate tante an vita pe’ ddhru mestiere tantu tostu ca facìa te notte. Pe’ quantu cercà cu trasa, ddhra furmine te taula sempre allu purtune scia cu tuppa percène era mutu cchiù longa te l’arcu te l’andhrone principale. Allora, Mesciu Giuanne ncignàu cu fazzà:

  • Mmmm! Mmmm! Mmmmmmmm!

Quasi ca ulìa li tica: – Ce si fessa! Ca cussine poi trasire mai? Ndhrizza la taula! Mìntila pe’ trittu e trasi intra lu purtune! – Ma quiddhru nienzi, sai? Macari ca li facìa mòscia cu le manu. Nu capìa! Cuardà lu Mesciu e li facìa segnu cu la facce comu sia ca ulìa cu dica: – Ce boi? Ce te serve? – e mentre ca lu cuardà cu capisca ce bole, ntorna cerca cu trasa e tuppà allu purtune cu nu rumore ca parìa ca ulìa ne lu mina.

  • Mmmm! Mmmm! Mmmmmmmm!

Facìa ntorna Mesciu Giuanne e quiddhru te nou lu cuardà e nu capìa.

  • Hai istu? San Pietru miu ce te ticìa? Ca se certi su proriu sani sani! Ma quistu teveru santu l’iti fare?

  • Ah, nu mboi capisci ca t’hai fare li fatti toi, allora! Nu biti ca quiddhru sta lu mpappìni tie a furia li faci gesti cu le manu cu bacia a tritta o a mancina, cchiù subbra o cchiù sutta cu ddhra lampu te taula!

  • Naaah! Cuarda quistu quai comu ite le cose! Chieu sta cercu lu ndhrizzu e bete puru curpa mia?

  • Ah, Santa Pacienza! – sussurrà San Pietru. – Tinnela tie cas’ha fare li fatti soi! T’aggiu tittu ca a quai tie sinti sulu nu tiscipulu e none lu purtinaru. A quai sulu chieu pozzu tire a n’anima: – Trasi! Oppuru: Atine allu Purgatoriu! Lu Signore a mie ha datu stu ‘ncaricu, none a tie! Perciò te la ticu ntorna: State cittu! Quiddhru ca iti iti e…

  • …quiddhru ca sienti sienti! Sine, lu solitu ritornellu! Ma pe’ mie sbagliati, però!

Dopu sta sfuriata e aure centu simili a quista, Mesciu Giuanne se calmà pe’ quarche giurnu, suffrìa, cutulà la capu, ma nu parlà. Poi, se ccurgìa te quarche anima ca nu li ntunà e ncignà ntorna cu dècia cunsigli cu la capu o cu le manu, o cu quarche occhiurizzu, o quarche smorfia cu li musi. Insomma, ncignà ntorna bessa quiddhru ca sempre ìa statu: nu piglianpauta.

Nu giurnu ca sulla terra sta facìa la nie e nc’era nu chentu friddu ca scutulà li cristiani e ca congelà puru lu mieru te intra le utti, n’anima santa ca ìa riata frisca frisca ddhra matina, cu se moscia bona e meritevole te la santità ca l’ìane riconosciuta, se mise an mente duma lu focu cu se scarfane le anime ca trasìane an Paratisu.

  • Naaah, San Pietru, cuarda ddhru fessa! Nah, cuarda! Cuarda! Eccane n’auru te quiddhri boni!

 

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XVI (Parte A)

QUANNU MESCIU GIUANNE DINTAU SANTU

 

San Pietru nu riuscìa se ne fazza na ragione te quantu ìa decisu lu Signore. Nu riuscìa cu capisca percène Mesciu Giuanne, te gran peccatore comu ìa statu te iu, tuttu te paru putìa ddintare santu te mortu. Cia e binìa te la nicchia te San Tommasu se cunsiglia cu iddhru ca, pe’ lu fattu te critire o nu critire a certe cose, era lu santu cchiù spiertu te lu Paratisu. Perciò, tutti e ddoi insieme se nginucchiàne o se sittàne queti queti cu Santa Pacienzia, ca ormai ccumpagnà San Pietru addhrunca cia. Tutti e ddoi studiàne e ristudiàne la Bibbia, lu Vangelu, lu Testamentu ecchiu e puru lu nou e li Atti te li Apostuli e tutte le scritture Sacre cu bìciane se nci capìane quarche cosa a ddhru misteru, ma nienzi te fare: na situazione particolare comu a quiddhra te “lu scarparu te lu tiaulu”, comu ormai s’ìane mpattati cu lu chiàmane, nu nc’ia mai stata a tutta la storia te la Chiesia.

  • Signore miu, – li ticìa a Gesù, – nu ca ogliu te ciuticu pe’ le decisioni ca pigli, ca tie nu ne sbagli mai una, quistu se sape, ma sulamente ete ca ulìa capiscu percène ddhru menzu tiaulu te scarparu pote ddintare santu e tante aure anime bone hane spittare seculi cu béssane ammesse alla presenza toa. Ce ha fattu quistu an vita cu se merita tantu an morte?

  • San Pietru miu, nu te preoccupare, – rispunnìa Gesù, – dimmanname puru tuttu quiddhru ca oi ca la Chiesia mia, la sai, su de tie se poggia, ca tie sinti la petra ca mantene tuttu lu nsegnamentu miu. Ete giustu cu sai le cose e cu capisci lu tuttu ca se no comu faci cu mpari l’auri? Nu bete ca aggiu fare pe’ forza tuttu chieu!

  • Grazie pe’ la fiducia Gesù miu! Ma chiutame cu capiscu, ca ddhru furmine te cristianu me ne face cire te capu! Ce ha fattu mai quistu te bonu?

  • Eh! Ce ha fattu? Intantu, nu m’ha mai rinnegatu comu a tie, ca me rinnegasti tre fiate, se te ricordi, ma lassamu perdire ca ormai quiddhru ca ha statu ha statu.

  • Eh, Signore! Sempre addhrai batte lu chiou! T’aggiu già cercatu perdunu none una, ma mille fiate, ce aggiu fare te convincu ca m’aggiu pentitu e strapentitu te ddhra mancanza te fede? Eh! Ca poi, se ulimu la ticimu tutta, se trattà puru te la pelle mia! Ce te criti ca tutti lu curaggiu tou tinemmu? E poi, se propriu l’imu dira chiui te tutta, nu m’aggiu riscattatu te ddhru piccatu? Nu m’aune misu an cruce puru a mie? Puru ca suttasubbra, sempre an cruce aggiu spicciatu! Spettate ca Mesciu Giuanne face lo stessu, nah! Quiddhru l’auri minte an cruce, none iddhru stessu!

  • San Pietru, nu fare ntorna piccatu, abbi fede, ca a quai an Paratisu stamu! O t’hai scerratu? Mesciu Giuanne ha tinuta na religiosità ca tie nu te poi mancu ‘mmaginare!

  • Sì? E ce ha fattu te tantu pregiu?

  • Intantu, m’ha cercate tre grazie!

  • Sine, ete veru! Quiddhre te la seggia, te lu saccu e de lu piru! E ce grazie suntu quiddhre?

  • Comu ce grazie suntu? Cu quiddhre ha struncuniciati tre timoni te li cchiù brutti e quiddhru ca ete cchiù importante ha scuscinatu te corpi puru Luciferu e nu’ sulamente l’ha fatta la facce a marangiana, ma l’ha fatta fare na ficura ca se la ricorda pe’ l’eternità. Se pensu a comu l’ha pigliati li baffi cu la tanaglia, ne l’ha nturtigliati boni boni e ne l’ha nchiuati an facce allu purtune te lu nfiernu, me ene li tau nu bellu premiu e cu lu fazzu Santu senza nuddhra trafila!

  • Ma Signore miu beddhru… Certamente, s’ha trattata te furtuna…

  • Ma ce furtuna e furtuna, caru Pietru, quiddhru ne sape una cchiui te lu tiaulu e, se permetti, combattenti cussì forti, furbi e chini te curaggiu ete megliu steciane te la parte mia ca te la parte loru!

  • Gessummaria! Sine! Nu te ticu te none, ma propriu percé n’ae cunbinannu sempre una cchiui te lu tiaulu ete pericolosu. Quiddhru una ne face e centu ne pensa. Poi, comu li aune aune le cose e ci cappa cappa te sutta, ce se ne futte!

  • San Pietru, nu bete ca sinti nu picca nvidiosu, pe’ casu? Ca se no sempre piccatu faci!

  • None, Maestru! Nu sia mai! Tie me canusci! Nu bete ca su nvidiousu. Lu fattu ete ca siccomu n’ha cumbinate tante, ormai sacciu ce li fita an capu e ca addhru nc’ete iddhru succete sempre quarchecosa te fastidiosu pe’ l’auri, mentre iddhru galleggia e se face lu beddhru.

  • Ma poi, pensa a quante cose ha fatte sulla terra e sempre an gloria mia: le feste alli Santi Martiri, lu restauru te lu seminariu, le misse cantate ogni duminica, lu mieru bonu ca ha ricalatu alla Chiesia pe’ la missa, tutti li sordi c’ha mpristati alli puarieddhri senza interesse. E poi e poi…!

  • Sine, Signore, ma erane tutti sordi te lu tiaulu! Tutti te intra ddhra cascetta li piglià!

  • E ce boi? E se lu tiaulu era tantu fessa ne li tecia, iddhru nu facìa bonu se li piglia cu fazza opere te bene?

San Pietru nu sapìa cchiui ce ìa dire; ogni discorsu ca li purtà allu Signore se truà sempre contru na pezza ca mintìa an gloria Mesciu Giuanne.

  • Armenu, tisse, tinimulu nu paru te seculi an prova, bitimu comu se comporta prima lu facimu santu.

  • Va bene, San Pietru, te sia concessu! Te lu lassu arretu alla Santa Porta comu tiscipulu beatu dimoduchè cu lu poi controllare cu Santa Pacienzia. Poi, se alla fine te li do’ secoli s’ha cumpurtatu bonu, li truamu nu postu an Paratisu comu santu.

  • Però, Signore, famme na crazia: l’hai cumannare se stecia cittu e mutu pe’ tutti li do’ seculi, quiddhru ca ite ite e quiddhru ca sente sente, ca se no issioglia me mpaccisca.

  • Va bene, San Pietru. Amme e cosi sia!

 

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)