LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XV (Parte C)

QUANNU MESCIU GIUANNE SE NE CIU AN PARATISU

  • San Pietru cu nu sorrisu trionfante se bicinàu tuttu priciatu allu saccu, ca nu se spittà ca lu scarpuru te lu tiaulu se arrendìa tantu facilmente, e ncignàu crita:

  • Egnane fore le anime cu tutti li paramenti ca lu poru Mesciu Giuanne nu pote fare nienti! – e quannu itte ca ceddhri issìa, tisse ntorna:

  • Oh! A ddhra intra, miti ntisu? Egnane fore le anime cu tutti li paramenti ca lu poru Mesciu Giuanne nu pote fare nienti! – ma quannu itte ca ceddhri issìa, se spacinziàu, se bicinàu allu saccu cu lu apra e nci cuddhràu.

  • Uhé, Mesciu Giuanne, ce misteru ete quistu? Nu ncignare faci lu fessa puru cu mie, sai?

  • Ce boi dici? Te ce misteru hai parlannu?

  • Comu te ce misteru? Nu biti ca aggiu ncuddhratu allu saccu? Nu biti ca nu me fitu filu me ne azzu? Comu fazzu cu me pigliu l’anime?

  • Ah, addhrài su fatti toi! Nu sacciu chieu! Fane ce boi basta ca me dai lu saccu ca me n’aggiu scire ca allu nfiernu nu me olune, an Paratisu nu nboi me faci trasire… Nsomma, aggiu puru tinire lu tiempu me trou casa.

  • Ma ce casa e casa? Tamme na manu chiuttostu! Chiutame cu me azzu!

  • Ah, no, no! Prima me ne cacci te lu Paratisu; poi, te ne porti le anime mei e me cerchi puru chiutu? Ca poi, tie nu sinti Santu? Nu faci miraculi? E ce te custa te llibberi a sulu?

  • Eh…! Sta provu! Sta provu, ma nienzi! Stu furmine te saccu pare ncantàtu! Ma te ce be fattu?

  • Eh, caru San Pietru tie li canuscire bonu! Nu te ricordi la prima fiata ca inisti a casa mia e ca te mienzu mbriacasti cu lu mieru miu?

  • Aspetta, aspetta… – fice lu Santu custode pinsannu megliu. – Nu bete ca quistu ete lu stessu saccu ca li cercasti la crazia allu Signore, no?

  • Già! – rispuse iddhru. – Gnersì! Propriu quuiddhru ete! Nu te ricordi te le tre grazie ca me fice lu Signore: cu nci coddhrane alla seggia, allu piru e allu saccu! Ddhre tre grazie ca tie ticii ca aggiu sprecàte e ca ìa fattu megliu li cercu la grazia te l’anima. Mo’ sta biti ca aggiu fattu bonu?

  • Già! Pe’ li fatti toi, però, none pe’ li mei! Mena e llibberame ca quiddhru ete nu miraculu te lu Maestru e chieu te fronte a quiddhri nu pozzu fare nienti!

  • Te llibberu? E ci me la face fare? Chiuttostu tamme lu saccu e nu tirare cussì forte ca me lu strazzi tuttu!

  • None! Nu hai capitu allora! Nu bete ca nu mbogliu, ete lu saccu ca nu me lassa. Nah! Cuarda, nah!

  • San Pietru, te la ticu cu le bone, nu fare lu furbu, ca se no l’angilu mazzieri lu fazzu chieu. Nu nce filu bisognu bai tantu largu.

  • Ce boi cu ddici? Chiutame chiuttostu ca Santa Pacienzia sta me spetta arretu alla porta.

  • Tamme lu saccu e sbrigate, nu te la ticu cchiui. L’hai ista sta mazza? O me lu tai o te la fazzu ssaggiare e issioglia spetta Santa Pacienzia, ca chieu te quiddhra n’aggiu sempre tinuta picchi.

  • Mesciu Giuanne azzàu la mazza ne li ssetta nu corpu, ma San Pietru li critàu:

  • None! Fermu! Sacrilecu! Se atti nu Santu te sarà proibbitu per sempre lu Paratisu! – e se mise le razze a cruce sulla capu ca se critìa teveru ca ddhru pacciu scatinatu ulìa li fazza ssaggiare la mazza.

  • E ce sacrilecu e sacrilecu! Persu ci persu ca ete lu Paratisu, vistu ca per curpa toa nu pozzu trasire, armenu me ne binchiu le manu, cussine te mpari!

  • None! None! Fermu! – critàu San Pietru ca se itte persu, e tuttu ozzi ozzi. – Gesù miu, chiutame! Chiutame ca quistu ete pacciu!

  • E béccute ca se ntise na uce ferma e decisa te retu alle spaddhre e Mesciu Giuanne rimase cu lu razzu azzatu ca nu riuscìa lu manna né annanzi, né arretu.

  • Fermu! Fermu, figliu miu! An Paratisu mazzate nu se ne taune e a nu Santu, poi.

  • Mesciu Giuanne ristàu te fessa; se girau, itte lu Signore e se nginucchiau.

  • Perduname, Gesù miu! Ma stu Santu Pietru tou, le mazzate se le cerca. Chieu nu bete ca ogliu li mancu te rispettu né a iddhru né a tie, ma nu biti ce cumbina? Invece le troa le anime bone ne le caccia te lu Paratisu, e poi, dopu ca ne le caccia ole quiddhre te l’auri cu fazza bella figura e poi, iti ce cappa? Troa nu saccu, bellu friscu friscu e bole se ne lu porta cu tutte l’anime mei!

  • Eh! Mesciu Giuanne, nu castimare puru annanzi a mie! Ca le anime nu suntu né soi né toi, ma sulamente mei!

  • Scusa Maestru! Ci lu minte an dubbiu? Se capisce ca su tutte toi! Ca ddhru saccu pe’ tie l’ìa ccotu, chinu chinu te anime! Ma chieu ticu, no? Se l’aggiu ccote chieu percé me l’ìa gliare iddhru cu fazza bella figura cu tie? Nu te l’ìa putute nucire chieu?

  • Certamente! – disse lu Signore. – Se l’intenzione toa era quista, allora nu te possu ca lodare!

  • Comu lodare? – critàu San Pietru. – Signore, chieu stau ancora taccatu a stu saccu e mancu nu minutu arretu stu pacciu ulìa me binchia te mazzate!

  • Già! Ma tie ulì te futti l’anime mei!

  • Ntorna! Nci l’hai ca l’anime suntu toi! – tisse Gesù.

  • Cioè, ulìa dicu, l’anime te lu saccu miu ca ìa purtare a tie.

  • Ah! Moi te ggiusti!

  • Signore, llibberame! Ca mancu Santa Pacienza me po’ dare na manu!

  • Ma chieu caru Pietru miu, nu te possu llibberare se Mesciu Giuanne nu mbole, ricordate ca l’aggiu fatta la grazia te lu saccu, cu nci ncoddhra ci lu piglia senza permessu sou, e ce te criti ca possu fare preferenze propriu chieu, mo ca tie si lu santu preferitu miu? Ogni promessa ete nu tebbitu, ficurate na grazia!

  • Tie nu la sai? – tisse a ddhru puntu lu Mesciu. – Se dice: nu fare mai promesse a fimmine, né voti a santi! E sai percène? Percé l’hai mantinire!

  • Ma tie nu si santu! Tie sinti nu tiaulu!

  • Nu bete veru! Tutte calunnie! Lu tiaulu nu m’ha bulutu e ha scrittu sulla porta ca me proibbisce la trasuta allu nfiernu pe’ l’eternità. Allora, ce aggiu fare? Famme trasire an Paratisu, Signore, e biti ca dentu lu cchiù umile te li beati toi, lu cchiù devotu te li santi.

  • Sì, anzi, Santu! – fice San Pietru. – Al massimu, aspirante o apprendista.

  • Va bene, allora! Te oci annanzi sarai ammessu al miu cospettu an Paratisu. San Pietru sarà lu capu te la ducazione e de lu comportamentu tou e hai fare tuttu quiddhru ca te tice, se no te sistemo chieu, poi, pe’ sempre.

  • Sine! Sine, grazie Signore! grazie! Mena, San Pietru. Lassa lu saccu e sciamune an Paratisu ca l’ordini te lu Signore nu se discutune!

  • San Pietru se azzàu e se scutulàu la tunica. – Va bene! – tisse, – Hai riuscitu convinci puru lu Signore, ma a mie nu me pigli pe’ fessa. Hai ntisu ce ha dittu, no? Hai stare all’ordini mei e su guai pe’ tie se nu me sienti.

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XV (Parte B)

QUANNU MESCIU GIUANNE SE NE CIU AN PARATISU

  • Ehi! – dicìa a n’anima. – A tie sta dicu! Ha dittu lu Maestru te nfili a qua intra ca t’hai purgare prima trasi an Paratisu. – e quiddhra pronta e se nfilà a ddhra intra. Poi, comu ne passà n’aura, ticìa ntorna:

  • Ehi tie, ha dittu lu Maestru te nfili intra stu saccu ca poi t’ha dire. – e quiddhra lesta e pronta se nfilà e cussì facìa cu tutte: – Ehi, ehi, ha dittu lu Maestru bu nfilati intra stu saccu!

Insomma, lu fattu stae, ca ci passà passà sempre intra lu saccu cia spiccià, tantu e veru ca stu saccu s’ìa chinu tantu ca stìa icinu cu scoppia, e le anime invece tràsane te la Santa Porta, ristàne te fore e chiuse allu scuru e scitte scitte comu sarde salate.

  • Ah, mo’ sta capiscu a ddhru spicciane tutte l’anime ca ane scire an Paratisu! – critàu San Pietru russu russu an facce. – L’ìa buta capire ca era tutta opera toa! Moi t’hai misu rubbi l’anime, puru? – Mesciu Giuanne se giràu comu sia ca nienzi era, e li rispuse fermu fermu:

  • Sienti San Pietru, tie sinti patrunu te le anime quannu staune an Paratisu, ma finché staune te fore, ognunu ete libberu se ne ccoglia quante ne ole. Tie nu hai ulutu me ne manni te lu Paratisu tou? E chieu sta me ne fazzu unu miu, cussì pozzu stare an grazie te Diu puru chieu.

  • Nah! Ma tie sinti pacciu perdutu, allora! – fice San Pietru cu l’ucca aperta. – Se la sape lu Signore te ne manna allu nfiernu trittu trittu!

  • None! Nu bete possibile!

  • Comu nu bete possibile? Nu fare piccatu! Allu Signore nienzi ete impossibile, nu la sai?

  • Sine, la sacciu! Ma lu fattu ete ca Luciferu sai ce ha lassatu scrittu cu lu focu sullu purtune te lu nfiernu?

  • Ce ha scrittu mai ddhru bonu a nienzi?

  • Sia maletettu Mesciu Giuanne pe’ sempre e li sia vietatu l’accessu agli inferi te moi a l’eternità! E cu fazza bitire quantu era seria ddhra maledizione ha dittu puru cu na uce te tronu: – Cu nu pozza mai luciscire pe’ ci apre la porta te lu nfiernu a Mesciu Giuanne e sia stramaletuttu pe’ tutti li anni a binire, percé ci nu mbole male a iddhru, ole male a mie e perciò lu cundannu cu spunna insieme a iddhru, a ddhru furmine ole, tranne ca allu nfiernu!

  • Ahi, aggiu capitu! Tantu hai fattu ca li tiauli t’ane ncuzzitatu a nui. Ma ddhri timoni hane capitu fiaccu se se critune ca cu na scritta sullu purtune te ne potune mannare an Paratisu “sic et simpliciter”. Mo’ li mannu chieu n’angilu vendicatore cu li fazza capire comu s’ane cumpurtare cu li Santi te lu Paratisu. A mie certi scherzi te preite nu me l’aune filu fare!

  • Ah, nu mboi capisci allora? – rispuse lu Mesciu cu na uce ca paria ca ulìa li fazza lu leccu. – Te l’aggiu già ditta: “A casa toa poi fare lu patrunu, none a casa all’auri!” Se Luciferu ha decisu cussine, tie ce n’hai fare?

  • Comu ce n’aggiu fare? Nu biti ca cu sta cundanna n’ha già scumbinate le trasute e le issute te lu Paratisu? E pe’ curpa toa, poi!

  • Ehh! Ma ce dici armenu! Lassa lu munnu comu stae e fatte li fatti te le anime toi. Ce sputti la serpe ca torme!

  • Ca chieu li fatti te le anime sante sta me fazzu! E perciò, ncignannu te ddhrai, apri ddhru saccu e damme tutte l’anime ca hai pigliate pe’ fessa, ca quiddhru nu bete filu lu Purgatoriu, ca sulu lu Signore pote decidere ci ha scire an Paratisu o an Purgatoriu. Tie ci sinti te faci ciutice?

  • Uhé, San Pietru, te l’aggiu già ditta, ognunu ete patrunu a casa soa; se ddhr’anime olune megliu lu Purgatoriu miu te quiddhru tou, tie ce n’hai fare?

  • Ma quista ete cuncurrenza sleale! Tie te pare giustu pigli pe’ fessa tutte st’anime ca hane ddintare sante? Quiddhre suntu già destinate allu Paratisu pe’ tuttu lu bene ca hane fattu sulla terra e none allu Purgatoriu. Pentite e damme st’anime cu le portu an Paratisu!

  • Tie nu hai capitu nienzi! St’anime a ddhra mie hane inute e cu mie réstane.

  • Ma ce dici? Ce dici armenu? Scumunicatu! Tàmmele o te mannu n’angilu mazzieri cu te scuscina bonu bonu te mazzate.

  • Cuarda, San Pietru, ca quiddhru ca tici nu me face ne cautu né friddu! E poi, nu te fare tantu lu spiertu, ca se nc’ete unu ca sape tare mazzate, quiddhru suntu chieu. Ma comunque se propriu nci tieni, giustu pe’ lu quetu vivere e cu te mosciu ca nu suntu tantu fiaccu comu hai ticennu, se propriu oi, apri lu saccu e pigliatele tutte, ma cu iddhre me n’hai purtare an Paratisu puru a mie.

  • Ah, no, no! – rispuse San pietru. – Tuttu me poi cercare, ma nu quistu! Ci nc’ete cchiù peccatore e scustumatu te tie?

  • Ah, nu mboi? – rispuse Mesciu Giuanne dispiaciutu. – Pigliatele, allora, se te fiti! – e minàu an terra lu saccu cu tutta la scritta “Purgatoriu”.

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XV (Parte A)

QUANNU MESCIU GIUANNE SE NE CIU AN PARATISU

Ìa do’ simàne ca nu se presentàne anime an Paratisu. Prima, nu ìa mai successu na cosa simile ca nu nc’era minutu senza quarchetunu cu sona la campana te la Santa Porta. San Pietru nu nbulìa nci cricia ca na cosa simile putìa succetire sutta l’occhi soi; ne cia te la reputazione te custode te le chiai te li posti sacri e te capu primu e unicu te le trasute e te le ammissioni te li beati e de li Santi. Oramai, tìa chiari segni te nervosismu in pubblicu; cìa e binìa annanzi e arretu, te n’angulu all’auru te l’andhrone principale senza mai se ferma, cu nu passu scattusu e lestu ca nu dìa requie, le manu una intra l’aura arretu alla spaddhra, l’occhi fissi sulle chianche bianche e scintillanti te li stratòni celesti, ca cuardà senza cu le cunta, le subbraciglie bianche tise a croccu, scuru an facce, la barba e li capiddhri nu gnommaru te ammàce, San Pietru, pinsirusu, nu se tia pace.

  • Nu pote éssire! Nu be’ possibile! Ce sta succede? Tici ca ddhri quattru tiauli scansafatìe hane ncignatu ne futtane le anime propriu moi ca imu fattu lu cateschismu nou, cu st’urtimi Papi ca hane fatte tante opere te bene e ca erane già Santi an terra prima se n’egnane ddhra nui? Mah! A quai s’ha chiarire stu misteru!

Lu Signore lu itìa suffrire e se ne dispiacìa. – Pietru miu, nu te acitàre, – li ticìa – mo’ iti ca tuttu se giusta. Ete na cosa passeggera, pensalu comu nu custipu te lu cristianesimu, ca poi, dopu nu pinnulu e nu ticottu cautu, se riprende megliu e cchiù forte te prima.

  • Se la tici tie, Maestru! Te fronte a tie, chieu basciu umilmente la capu e te cercu perdunu, se aggiu tubitatu.

  • Nu nc’é problema, caru Pietru; la sacciu ca faci tuttu pe’ lu bene. Però, secondu mie, te sti tiempi, te serve nu chiutu. Perciò, aggiu tittu a Santa Pacienzia te fazza te scrivàna e cu te tecia na manu ca addhrai ca nu rrii tie te sulu, sicuramente iti riuscire per forza a ddoi.

  • Grazie Maestru! – rispuse iddhru nginucchiuni e sciu fazza lu dovere sou cu Santa Pacienzia.

Ma la curiosità era forte. Lu Paratisu tinìa nu purtune cranne cranne ca se putìa aprire su do’ ante pe’ le occasioni te cranne ccota te anime, comu capità a tiempi te persecuzioni e de martiriu. Quannu nc’era anticamera normale, invece, San Pietru facìa tràsane le anime te lu portoncinu te serviziu ca iddhru apria cu le do’ chiai ca tinìa sempre ttaccate a nu curdune ca li mpinnìa te la tunica, bianca e lucente comu la barba e li capiddhri, e ca nfilà una dopu l’aura intra le serrature te sicurezza, ca inìane unte te ogliu santu, nu paru te fiate alla simana.

Siccomu Santa Pacienzia nu facìa mai nienzi senza cerca cunsigliu a Santa Prudenza, invece cu brapa tuttu te paru e cu bessa a ddhra fore all’incertu, San Pietru cuardàu prima te nu finisceddhru ce sta succetìa sulla spianata annanzi alla trasuta te lu Paratisu; poi, quannu itte ca era tuttu libberu e ca nu nc’era nuddhru squatrone te timoni in agguatu, pronti cu lu scuscinane te mazzate, aprìu tuttu lu portoncinu e bissìu cu nu certuché ca facìa capire te pressa a tutti ci era ca tinìa le chiai te la Santa Porta. Però, mentre se azzà la tunica cu tutte e doi le manu cu nu li ccappa intra li pierni unti te ogliu santu, itte comu sia na mmossa strana cu la cuta te l’occhiu, comu na manu ca te retu all’angulu te lu parite te recinzione facìa segnu a quarchetunu cu bacia te ddhrai.

Na quarche preoccupazione ncignàu lu piglia ca la guerra eterna ca nc’ìa sempre stata tra nfiernu e Paratisu, fra male e bene, lu cunsiglià megliu stecia attentu; la curiosità, però, lu futtìa ca ulìa cu risolva ddhru misteru ca sta lu mbilinà ìa già quarche simana. Perciò, fice segnu a Santa Pacienza cu piglia a consegna la custodia te la Santa Porta e scìu cu bicia cittu cittu cu Santa Prudenza ce nc’era arretu allu parite. Se nfacciàu chianu chianu te retu l’angulu e pe’ picchi nu li inne toccu: te nanzi all’occhi soi, siccu siccu, ma sicuru e sfrontatu comu sulamente iddhru putìa éssire, Mesciu Giuanne facìa segnu a na prucissione te anime cu se nfilane intra nu saccu, ca parìa spunnatu pe’ quantu ìa dintatu cranne, ca le anime s’ìane prima purgare lu spiritu se ulìane trasane an Paratisu. Pe’ stu motivo, sullu saccu, ìa scrittu “Purgatoriu”, s’ìa misu nu cappieddhru an capu cu la visiera, ca parìa nu custode, e facìa segnu a ci passà cu trasa a ddhra intra.

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)