LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XI (Parte C)

  • Nu bete ca m’aggiu scusu. Ete ca cìa tantu sciaccu ca m’aggiu misu a quassubra me ddifriscu nu picchi e m’aggiu durmisciutu. Ca muglierata, ddhra santa cristiana, quannu aggiu tuzzatu alla porta, m’ha dittu ca nu me pote fare trasire, ca tene ordine te maritusa cu nu brapa a ceddhri, e ca pe’ quarsiasi cosa ìa turnare quannu nc’era iddhru. Chieu aggiu capitu ca nu bera cosa cu li cercu mancu pane, puru ca ìa tre giurni ca nu mangià, e me n’aggiu inutu quai cu me ddifriscu. Mo’ tine ce boi, tocca me scusi. Ma comunque, mo’ me ne scinnu te quassubra e me n’au.

  • None, none! Ce te ne vai? Se vide ca sinti nu bravu cristianu e puru lavoratore. Ieu non aggiu mai mandatu nisciunu affamatu te casa mia. E poi, vistu ca senza me canusci hai rispettata cussì bona muglierama e la famiglia mia, a quai tie sinti lu benvenutu e se voi fatichi pe’ mie, te t’au teice sordi allu giurnu, mangiare, turmire e mienzu litru te mieru alla mmane e alla sira, sempre se lu voi.

  • Comu, nu lu vogliu? Lu niurumaru ete pe’ l’omu comu l’acqua pe’ le chiante. Crazie! Crazie! Te oci annanzi cumanna e sarai servitu.

Iddhru me tese la manu e me la strinse forte forte, ca ancora sta me tole, cu chiutimu l’accordu. Poi, tisse: – Beh, allora! Ciamu a casa ca ne mangiamu na cosa ca se tie ae tre giurni ca nu mangi, ieu ae te ieri a sira ca vau a diciunu.

Allora, ne sittammu intra la cucina chieu a tritta, cu lu saccu sutta li pieti, e iddhru a caputaula cu muglierasa ca ne nturnicià tutta premurosa pe’ maritusa.

  • Ce ave cu mangiamu? – disse iddru. – Ntonietta, conza banca ca ieu e stu cristianu sta murimu te fame. Te oci annanzi, lu Giuanninu vole fatia pe’ nui; perciò, trattalu bonu e priparali la stanza te coste alla staddhra, ca addhrai ave puru lu focalire cu se scarfa.

  • Va bene! Tuttu comu voi tie, maritu miu!

  • Beh! Portane quarche cosa, meh! Ca non viciu cchiui pe’ la fame.

La Ntunietta me cuardàu pinsirusa, ca sapìa ca chieu l’ìa ista cu l’uccieri te lu paise e ca l’ìa avvertita te lu finesciu ca sta rria maritusa, ma iddhra fice finta te nienzi e ne purtàu na pignata te fae e de cicore creste, le mminisciàu intra lu piattu e ne prisintàu ddo’ frise te orgiu, menze mpuddrucinate, cu le muddhramu intra la ciotta te le fae.

  • Eh! Ntonietta, quistu ete tuttu? Mancu vinu ave?

  • Ce voi te mie? Ieu sapìa ca rrivavi prima? Se me la ticivi te priparava quarche cosa te meiu!

  • Cuarda sta fessa ce bete fausa! – pinzài chieu ca sapìa ce tinìa scusu intra lu quatarottu e intra la capasa. Allora, sai ce fici? Cutulai lu saccu cu li pieti e quiddhru fice rumore ca le cose ca nc’erane a ddhra intra se tuzzàne una l’aura.

  • Quetu tie! – tissi te scattu e li nturtigliai nu cauce. – Statte quetu!

  • Cu ci l’hai? – me dimmannau lu mmassaru. – Ci teni a ddhru intru?

  • Nu te possu tire! – rispusi chieu seriu seriu. – Ete nu secretu!

  • Eh, no! Non hai fare cussine! Ieu sta te tau cu mangi, cu dormi e cu fatichi e tie, invece, me teni li secreti? None! A casa mia ste cose non l’ha vvire. Moi m’hai dire te ce se tratta!

Lu massaru me parse teveru dispiaciutu, perciò li tissi:

  • Nu bete ca nu mbogliu te ticu ci nc’ete, ma lu fattu ete ca nc’ete unu tantu tristu e pericolosu ca, se nu lu sai cuernare, ete capace te futta tuttu quiddhru ca tieni, mugliere compresa, cu te ttacca le cute te li cavalli e te la ciuccia a treccia e cu te mina intra lu puzzu.

  • Ah, ah, ah! Ma me vidisti bonu quantu suntu? Ca non nci vau mancu intru lu puzzu! Ma poi, ci po’ avire mai cu me fazza fessa cussì facilmente? E ci ave lu temoniu?

Chieu lu cuardài intra l’occhi e li rispusi cittu cittu intra na ricchia:

  • Sinti sicuru ca nu te mpauri? Sinti certu ca sai mantinire lu secretu?

  • Sine! Non te preoccupare! Me poi dire! – fice iddhru ca sapìa ca, te solitu, erane l’auri ca se mpauràne te iddhru e none lu contrariu.

  • Hai quasi ndinatu! A ddhra intra nc’ete nu scazzamurieddru, ca nu bete propriu nu tiaulu, percène ete nu spiritu te seconda classe, ma ete potente quasi quantu a iddru!

  • Uhé, Giuanninu! Ma ce te criti ca sta parli cu nu fessa? Ce scazzamurieddhru e scazzamurieddru, ca quiddhri esistune? Timme ci ave chiùttostu senza faci tante chiacchiere!

  • Ah, nu nci criti? – tissi tuttu risentitu. – Allora, cuarda, nah! Mo’ te fazzu bitire chieu.

Nfilài nu cinthrune intra nu bucu te la mattrabanca e tirai nu cauce allu saccu cu li fazzu fare rumore. Ddhra lampu te centra se nfilau tritta tritta intra lu panaru te l’uccieri ca stìa scusu a ddhra intra e quiddhru critàu:

  • Ahi! Ahi! Aaahhhiii!

  • Minchia! – fice lu massaru. – Deveru nu scazzamurieddhru ave! – se nginucchiau e se fice lu segnu te la cruce none una, ma teice fiate. Chieu lu fici azzàre e li tissi fermu fermu:

  • Hai istu? Mo’ nci me criti?

 

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XI (Parte B)

QUANNU MESCIU GIUANNE DINTAU RICCU

Ma quiddhra nienzi, sai? Nu se nfacciau filu. Ma pe’ l’éssire, comu facìa se nfaccia se n’auru picchi l’ìa tatu corpu te sangu quannu ìa ntisa la uce te maritusa propriu mentre sta bbacà lu sangunazzu intra lu piattu te l’uccieri te lu paise?

  • Ntonietta! Sentisti? – critàu ntorna lu massaru ca intantu ìa ciutu trasa la ciuccia intra la staddhra cu la curtìa. Quantu era crossu ddhru cristianu! Ce omu! Autu cchiui te ddo’ metri, na spaddhra te nu giacante, le razze unchiate te musculi, ca se cutulàne a nanzi e arretu ogni cosa ca piglià, nu panzune ca trimulà ogni passu ca facìa, sutta la cannottiera te lana fatta allu talaru, na puzza te suturi ca rià finanche sullu ntaulatu, addrài ca m’ìa scusu chieu. Ce t’aggiu dire? N’omu fattu pe’ bitire!

  • Ntonietta! – critàu ntorna. – Voi veni vidi sta’ ciuccia? Sine o none?

Chieu nu sapìa ce ìa fare. Te na parte timìa me fazzu bbitire cu nu sia me scuscina te mazzate, te l’aura, itìa ce sta cumbinàne quiddhri intra la cucina e me inìa cu li ncusu a dr’omone. Mentre quiddhru cìa e binìa intra la staddhra cu giusta la ciuccia e lu birocciu, quiddhri se nmannisciara cu scunnane la carne te porcu intra lu furnu, lu sangunazzu intra lu quatarottu sutta lu focalire, la crostata intra lu stipu, lu mieru intra la capasa te le friseddhre, copertu te na tuaglia, la pezza te casu sutta na mappina, li piatti e le furcine intra la pila. Mo’, lu massaru ìa spicciatu cu conza le cose soi intra la staddhra, ma quiddhri ancora sta sistemàne le cose loru intra la cucina e muglierasa ancora nu bissìa.

  • Beh! Ntonietta! Ma sta dormi? A ddhru furmine stai? – critàu ntorna quiddhru. – Bah! Aggiu vidìre propriu ce sta face! – tisse alla fine e ncignàu saglia la scala te lu ntaulatu, addhrai ca m’ia scusu chieu.

  • Sorta mia! – pinsài. – trittu a quai sta bene! Mo’ me ccite! – E me itti persu. Cuardai quiddhri intra la cucina e bitti persi puru iddhri. Quiddhru sta salìa e nui stemmu icini cu ne ciamu all’auru munnu.

  • Iioohhh! Iioohhh! – fice la ciuccia. – Iioohhh! Iioohhh!

  • Citta Rosetta! – fice lu massaru. – propriu moi hai ragliare? – e se fermàu cu cuarda la ciuccia.

Nu sacciu comu foi ca propriu tannu me inne la fatta cu ticu a quiddhri te lu finiscieddru:

  • Uhé! Ui ddoi, scunnìtibu! A qua subbra sta bene! Sbricatibu!

Iddhri me cuardara sia ca ìane istu nu tiaulu e scaranfulara l’occhi. L’uccieri te lu paise ncignàu fua an tunnu intra la cucina, tuttu mpauratu, ca sapìa ca lu massaru nu lu putìa bitire pe’ certi cunti ca ìane rimasti an sospesu tra tutti doi e ca nu ìane mai stati pacati. La Ntunietta, invece, capìu te pressa ce ìa fare; lu fermàu, lu zziccàu pe piettu e li fice segnu cu trasa intra la mattrabanca ca se apriu a cuperchiu comu nu chiautu. Iddhru stìa mpalatu pe’ la paura, ma iddhra lu spinse an forza a ddhra intra propriu mentre lu massaru mise lu pete sullu ntaulatu. Comu se nfacciàu te lu finesciu itte muglierasa sittata alla banca cu la ttaccaglia a manu, seria seria, ca sta li giustà li cuasetti.

  • Ntonietta! Li critàu. – Ma non senti quandu te chiamu?

  • Ehi! Ce caleddhru lu maritu miu! Rrivasti? Già, quai stai? None! Non ntisi filu! Te ne vinisti prima? Nah! Menu male!

  • Sine! Appena vitti la Rosetta me ne ‘namurai. Veni intra la staddhra ca la vidi. Non avìa ciuccia cchiù beddhra te iddhra a tutta la fera. Mmanisciate! Veni!

A ddhru puntu, se giràu e me itte.

  • Uhé! – tisse. – E tie ci sinti? Ce sta faci a quai?

  • Bongiorno! – tissi cu na riverenza. – Sta cercu fatìa e siccomu allu paise m’ane tittu ca signuria sinti lu massaru cchiù riccu e cchiù giustu pe’ centu miglia e passa te qua nanzi, ìa inutu cu biciu se te serve na manu pe’ lu granu, pe’ la zappa o pe’ le estie, ca chieu le fatìe ca se facune a fore le sacciu fare tutte e me cuntentu te na paca te nienzi.

  • E comu mai t’hai scusu a quassusu? Uce non tenivi cu dumandi muglierama?

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. XI (Parte A)

QUANNU MESCIU GIUANNE DINTAU RICCU

  • Quannu me ne cii an cerca te furtuna, nu me spittàra filu le caruse all’issuta te lu paise, ca s’ìa spasa la uce ca chieu ìa dintatu puarieddhru cchiui te iddhre e quiddhre me scanzàne percé nu se ne facìane nienzi te unu comu a mie senza arte né parte. Cussine, camina camina, passài paisi e massarie, campi arati e chisure nicchiariche, boschi e fureste ca te mpaurai puru passi; li pieti s’ìane fatti a sangu pe’ quantu caminà e quannu sciaccà, minà lu saccu sutta n’arulu e me stinnìa a ddhra subbra cu dormu, sciaccu e mortu. Ìa ddintatu siccu siccu ca mangià picchi e filu e quannu truà n’arulu te mile o te pire facìa festa; cia tuttu lurdu, ca nu me putìa mai llare e dhre robe ca tinìa subbra, ca ìa ddo’ misi, s’ìane tantu strazzate e rrinnute a pezza nfitisciuta ca puru li cani me scanzàne, nu sulu li cristiani.

Nu bellu giurnu rriai a na massaria ca chiamàne “l’Acchiatura”, icina a Martanu, e trasii cercu fatìa o armenu na calata te pane cu mangiu. Issìu la massara, cu n’aria tutta sufisticata, li musi tinti, comu sia ca era la megliu signura te Lecce, me cuardàu mancu ca tinìa la rugna, e disse te lu largu, senza me tecia tiempu parlu: – Marituma non l’ave! Qualunque cosa voi nu su cose ca me poi tire moi! Torna quandu vene quiddhru ca tengu l’ordine cu nu apru a nisciunu! – e dittu e fattu sbattìu la porta tantu forte ca n’anta se ne issìu te lu stàntulu. – Toccu, ce be cresta! – pinsài e a stienti fici a tiempu li critu lestu lestu: – Ehi, signura! Ca chieu na stozza te pane ogliu none nu pranzu! Aprime! –

– Vanne cu lu Signore, vanne! – rispuse iddhra e giràu ddo’ fiate la chiai intra la serratura cu chiua megliu la porta. – Ma cuarda ce gente! – dissi suttauce, ma nu me ne cii. Stìa troppu sciaccu e troppu mortu te fame cu me mintu ntorna la strata sutta li pieti.

  • Assa bitumu se nc’ete n’ou, armenu! – pinsài, sicutannu na caddhrina ca azzà e bascià la capu te nanzi a mie. Ne truai ddoi te oe e me le calai una arretu all’aura. Poi, me stisi su nu ntaulatu chinu te paglia e chiusi l’occhi me ddifriscu. Tuttu te paru, però, ntisi nu sbattire te la porta e la risatella te la signura ca tìa lu benvenutu a nu cristianu.

  • Avanti! Avanti! Me critìa ca nu veni filu! – tisse quiddhra fra na risatella e l’aura. – Ce portasti de beddru?

  • Ddo’ costate de porcu cu rustimu e nu stozzu te sangunazzu ca fici sta’ matina prestu, quandu ccisi lu porcu. – rispuse iddhru cu na certa importanza. – Marituta l’ave? Ca se no me ne vau!

  • None! Non l’ave, poi stare tranquillu! Ciu alla fera cu se catta na ciuccia nova ca quiddhra ca tenìame schiattàu la simana passata. Veni! Trasi!

  • Hai capitu la massara! – pinsài. – A mie nu me putìa aprire, ma alla carne te porcu sine!

Però, la cosa se facìa interessante ca nc’era te mienzu carne rustuta e sangunazzu e chieu, ca nu mangià ca ìa tre giurni, me ntisi fiaccu sulu cu nci penzu. Sullu ntaulatu, nc’era nu finiscieddhru ca tia intra la cucina e te ddhrai se sintìane le uci loru ca ritìane e scherzàne e puru ca nu capìa tuttu quiddhru ca ticìane, però, itìa tuttu quiddhru ca facìane. Cussine, itti iddhru ca dumà lu focu cu rusta lu porcu, iddhra ca giustà la taula, ca caccià li piatti cu sparta lu sangunazzu, ca piglià li bicchieri e nu bellu buttiglione te niurumaru, na pezza te casu friscu, na bella puccia, na crostata ca ancora fumà; insomma, te fronte a tuttu ddhru bene te Diu, chieu sta me sintìa murire. A nu certu puntu, però, mentre ca sta mintìane intra li piatti lu sangunazzu e ddhra carne rustuta cu nu ndore ca me trasìa trittu trittu intra lu nasu, eccu ca ntisi lu rumore te le rote te nu birocciu e na uce te tronu ca chiamà:

  • Ntonietta! Ntonietta! Oh! Ieu suntu! Rrivài! Veni ca vidi la ciuccia nova! Veni! Mmanisciate!

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)