LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. X (Parte A)

MESCIU GIUANNE CAMPAU CENTU ANNI

Mesciu Giuanne scuse lu contrattu ca ìa firmatu cu Asterutte sutta na’ chianca te lu focalire e cuminciau se cota la vita megliu e cchiui te prima. Li sordi ca l’ìa tati l’urtimu tiaulu però nu putìane éssire eterni cussì comu nu putìa éssire eternu iddru, ca sta fiata, la sapìa, quannu ddintà ecchiu tuccà se n’àcia all’auru munnu, percène nu nc’era nuddhru auru tiaulu cu pozza pigliare pe’ fessa, cu lu fazza campare teice anni te cchiui, e mancu tinìa la bacchetta magica cu lu pozza ringiovanire. Perciò, ogni tanti anni se ricurdà ca te purule era e ca purule ìa ddintare prima o poi, scuperchià la chianca, piglià lu contrattu e ne lu liggìa a muglierasa cu li spieca bonu ce ìa statu capace fazza cu ddhru cervieddhru finu ca tinìa.

  • Uhé, Maria! – li ticìa tuttu priciatu. – Ma hai capitu ce aggiu statu capace fazzu? Aggiu pigliati pe’ fessi trete te li cchiù tristi tiauli e l’aggiu struncuniciati boni boni. Ma lu bellu ete ca nu sulamente tutti e trete m’ane lassatu campu trenta anni te cchiui, ma m’ane puru chinu te sordi, te fama e te onori. Mo’ te rendi contu ce furtuna hai uta cu te nzuri cu mie?

  • Sine, ete veru! – tisse, alla fine, la Maria nu picchi risentita. – Ma nu te antare tantu ca se nu nc’ìa stata chieu cu li fazzu lu cafè a ddhru primu tiaulu ca ncuddràu alla seggia, quannu mai li pututu binchiare te mazzate tie? E quannu mai t’ìa lassati teice anni auri cu campi e cu struncunici puru ddr’auri ddo’ timoni?

  • Già, m’ìa scerratu ca ete tuttu meritu tou! – fice iddhru mentre scunnìa ntorna lu contrattu tiabolicu sutta alla chianca. – Comu ncoddhri li buttuni alla mmerza tie nu li ncoddhra ceddhri, mancu lu tiaulu!

  • Ah, sì? – rispuse iddhra. – Ce aggiu fare, allora? T’aggiu ricurdare ca già te li primi anni, quannu ne nzurammu, te facisti pigliare pe’ fessa, cchiui te na fiata, te li megliu amici toi? T’aggiu ricurdare comu te futtìane li mpresti li sordi spranti fena a quannu, chianu chianu, te futtera puru tutti quiddhri sani? Ci era lu furbu tannu, tie o iddhri?

  • Eh!… Mo’ sta parli propriu te l’anni te Caùbbe! Poi tire ce boi, ma la sai ca me li futtìane sempre quannu tinìa mieru an corpu! – tisse Mesciu Giuanne. – Ete bonu cu la sai: A mie nu m’ha mai futtutu ceddhri, certu ca sta parlu te quannu stìa an sé ca quannu stìa a mieru… Boh! Ce t’aggiu dire?… Ci ne capìa nienzi?

  • Eh… Già! Ci sape quantu te n’hai biutu, – li critàu intra le ricche la Maria, – ca se pensu a quanti sordi tinii quannu t’aggiu canusciutu… Fra mie e mie tissi: Ete veru, nu bete propriu beddru, ma tene traine, ciucci, acche, massarie e ci ne troa n’auru megliu! An posta me pigliasti pe’ fessa! E però nu m’hai mai tittu te ddhru inìa tuttu ddhru bene te Diu, ca pe’ quanti sordi tinii ci se la pinzà ca te putii squagliare tuttu a mieru?

Mesciu Giuanne la cuardàu seriu seriu, li pigliàu le manu intra le soi e fice sine cu la capu; poi, se azzàu, pigliàu lu saccu ca tinìa mpisu a nu chiou comu na reliquia, quiddhru ca l’ìa servutu fazza ncuddhrare ddhru timoniu te Asterutte, e se sittàu ntorna sutta lu focalire te fronte a muglierasa.

  • Hai ragione Maria! – tisse cu nu surrisu sulli musi. – Chieu tantu su furbu e tantu su fessa, ca pe’ li amici me tagliu tutte e doi le razze e iddhri nu su boni se tagliane pe’ mie mancu n’ugna te le manu loru! Perciò, prima spicciu ntorna tutti li sordi ca m’ane tati li tiauli, tocca cu me n’au an Paratisu, ca ormai m’aggiu fattu ecchiu e tie poti campare ancora quarche annu auru e nu mbogliu te lassu intra li tebbiti.

  • Eh! – fice iddhra facennuse lu segnu te la cruce cu la manu. – Te moi a quannu te n’hai scire issioglia ne passane te anni!

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. IX (Parte C)

Luciferu pinsà e rungulà intra te iddhru cu troa na risposta a ddhru misteru ca, alla fine, s’ìa cunsumati li zocculi te crapune a furia cu bàcia annanzi e arretu intra la caverna te aspettu te lu regnu te lu male. Perciò, Asterutte tuzzàu allu purtune cu na telicatezza ca nuddhru tiaulu ìa mai tinuta prima.

  • Patrunu, cercu utienza! – tisse cu la uce ca li trimulà, già rassegnatu allu cchiù peciu te li castichi.

  • Ah, hai rriatu? Finarmente! – se ntise cu na uce putente comu terramotu. – Trasi!… Trasi! Ca m’hai cuntare tuttu!

Asterutte strisciàu cittu cittu annanzi allu capu te tutti li timoni, li zziccàu li zocculi, li mpuggiàu le corne scasciate sull’anche, li cercàu perdunu chiangennu, se chianse ncora, se lamintàu, giuràu ca ìa fattu tuttu lu possibile, ma ca ddhru tannatu te nu Mesciu Giuanne era cchiù furbu te li cchiù furbi te la storia te tutta l’umanità cristiana. Luciferu pe’ prima cosa li tese nu scaffune ca lu fice rimbalzare comu na palla intra tutta la caverna, ma nu cu se la scunta pe’ la figura ca l’ìa fatta fare, ma cchiù tostu cu lu calma per ddhri sigliuzzi tisperati, ca spizzàne lu cuntu te li fatti ca Asterutte sta li facìa e ca iddhru ulìa saccia pe’ filu e pe’ segnu cu se fazza n’idea te la situazione. Capìa, in pratica, ca addhrai ca ìane fallitu li megliu tiauli soi, nu putìa cire ca iddhru stessu, se nu pe’ auru cu fazza bbitire a tutti ca Luciferu era sempre lu capu te tutta la malvagità te lu creatu e ca nu se putìa certamente fare futtire te nu cristianu quarsiasi, mesciu o nu mesciu.

Però, pinsà Luciferu: Se au chieu e me le sona puru a mie, ce fazzu? Se me piglia pe’ fessa puru a mie, quante risate se facune li tannati eterni e tutti li Santi te lu Paratisu? – e se dimmannà te sulu senza riesca decia na risposta cu tegna sensu.

Nu nc’era nienzi te fare! Mesciu Giuanne era nu tipu te omu ca nu ìa mai tinuti simili sulla facce te la terra. Anzi, pinsannu bonu a tutte le cose straordinarie ca ìa fatte cu piglia pe’ fessa li tiauli ca l’ìa mannati iddru, nu nci truà nienzi te straordinariu; in verità, lu Mesciu nu ìa usati poteri magici, né ìa usati miraculi, ìa sulamente tittu: – Settate a ddhra seggia e pigliate lu café! Ane all’ortu e pigliate nu piru! Pigliame lu saccu ca m’ha catutu! – e li tiauli fessi fessi nc’ìane ccappati e ìane ncuddhrati ci alla seggia, ci allu piru e ci allu saccu e pe’ la fessagginità ca ìane fatta bbitire ìane stati mazziciati boni boni e cu na certa ragione. Lu fattu era ca Mesciu Giuanne ìa statu puru gentile cu ddhri scemuniti e nu riuscìa capisca se ddhre ncoddhrature erane dovute a quarche potere ca tinìa iddhru o alla natura te lu Mesciu ca di per se stessa putìa éssire, pe’ quantu ne sapìa, puru soprannaturale.

  • E se stu Mesciu Giuanne ete nu Santu travestitu, chieu ce ne sacciu? E ci me tice ca nu bete n’angilu o n’arcangilu, nu Cherubinu o nu Serafinu, cu la facce te nu fintu fessa, ca ole me fazza niuru niuru cu lu truccu? Comu me cumbinane se me cappane sulu intra quattru pariti e chiamane le sette schiere te angili mazzieri te lu Paratisu? Auru ca le mazzate te Mesciu Giuanne! A mie, se me cappane, me lassane teveru friddu an terra e quiddhru ca nu hane riusciti me fazzane quannu me ne cacciara te lu Paratisu, me potune fare moi cu la scusa te stu Giuanne scatinatu.

Asterutte lu cuardà senza capisca e li misurà li passi cu lu sguardu ogni fiata ca cia e binìa te nanzi lu focalire eternu ca scarfà la spelonca reale.

  • Maestà, sta fiata tocca bai tie! – paria ca dice cu l’occhi basciati pe’ la vergogna ca ìa subita.

  • Maestà ane tie e spaccali l’osse a una a una! Vendicane tutti!

Ma pe’ la verità nu parlà propriu. Te ddhri quattru tienti scangati ca l’ìane rimasti li issìa nu rantulu siccu e scattusu, ca nu significà granché, tantu ca Luciferu, ca ogni tantu lu cuardà rraggiatu, sfiatà te lu nasu, cu ddhr’aliti te focu bollenti e nzulfurati, ca parìa ca ulìa li dica: – Ce boi? Ce te serve ncora? Nu te bastane li cuai ca hai cumbinati? – Ma quiddru, però, nu li ticìa nienzi e cchiui pinzà a ddhra storia strana, ca ìa permessu allu Mesciu Giuanne cu se cuatagna tanti sordi e anni te vita a spese te li tiauli, e cchiui capìa ca nc’era quarche trappula ca sta lu spittà. Perciò, alla fine, tecise ca iddhru sìa fare cchiù furbu te Mesciu Giuanne e pinsàu bonu li proibisca pe’ sempre cu trasa allu nfiernu percene era megliu trasa n’anima te menu alli cumanni soi ca cu li scumpiglia, a n’attimu, quiddhru ca iddhru ìa fabbricatu a tanti millenni, cu n’impegnu ca nu s’ìa mai fermatu, e ca ìa canusciuti sulamente li cchiù cranni successi. Perciò, se decise e lassàu pe’ titteriu pe’ l’eternità, cu Asterutte pe’ testimone, ste parole te focu:

  • Chieu, Luciferu ‘nfernale, caputialu riconosciutu te lu munnu te lu subbra e de lu suttafunnu, cumannante capu te tutte le legioni te li tiauli combattenti in attività e a riposu, aspirante a divinità assoluta e relativa te lu regnu te lu nfiernu e te lu Paratisu, pe’ lu mumentu, dichiaru Mesciu Giuanne “anima persa” pe’ l’oltretomba e ca prima cu pozza trasire allu nfiernu, e a quarsiasi girone te l’anime tannate, s’ha sottomettere a mie e ha firmare le scuse ufficiali an doppia copia a tutti e trete li timoni ca ha struncunisciati sulla terra. Tecretu puru stu tittèriu cu bessa immodificabile pe’ l’eternità e cu bessa scrittu a focu ìu su tutte le porte e li purtuni te lu regnu miu, in motu tale cu resta scolpitu cu fiamma te focu ndelebile.

 

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. IX (Parte B)

Puru ca ticìane tantu male te lu nfiernu, Asterutte nu bitìa l’ura se ne torna alla spelonca soa, cu se mina sulla pagliarazza e cu se ndhrizza l’osse ca li tulìane tutte quante, ma nu se fità cu pensa all’aldilà senza se ricorda te patrunusa e de ce lu spittà appena l’ìa tittu ca sta se ne turnà senza l’anima te Mesciu Giuanne. Perciò, tuzzàu allu purtune cu la capu basciata e le ali scuse sutta nu gilè finu finu ca s’ìa futtutu nu se ricurdà mancu addrune. Sperà cu nu se ccòrgane ca ìa turnatu e cu nu decia spiegazioni a ceddhri, ma ci lu itìa caminare cu ddhra facce te cane attutu, cu li musi an terra, senza nu picchi te orgogliu e cu la cuta stracinuni, capìa subitu ce ìa successu e lu dimmannà cchiui cu lu sfutta ca cu saccia la verità.

  • Ce bhai, Asterutte? T’ha struncunisciatu puru a tie? – ticìa nu tiaulu.

  • Eh, fessa! Mo’ ci hai a ddhra Luciferu te conza l’osse! – se la ritìa n’auru.

  • Riògnatene! – li crità quarchetunu auru te retu. – N’hai disonorati a tutti! Riògnatene! –

Lu poru timoniu se scunnìa l’occhi cu le razze, menze rutte, ca l’ìane scasciate li corpi te mazza. Nu se fità mancu li cuarda ddhri tiauli tispittusi ca lu sfuttìane; stracinà li pieti senza cu rispunna facennu na cantilena, sempre simile, ca parìa nu lamentu te tiaulicchiu appena natu.

  • Ihhh!… Ihhh!… – facìa ogni ddo’ minuti – Ihhh!… Ihhh!… – e se ne scinnìa allu nfiernu strisciannu sullu parite te le scale e de le suttascale ca purtàne alli gironi penitenziali cchiù spunnàti te lu munnu nfuocatu te le pene eterne.

Luciferu, però, stìa pinsirusu. A nu primu mumentu, quannu l’ìane tittu ca puru Asterutte sta se ne turnà te sulu, niuru niuru te mazzate e senza l’anima te Mesciu Giuanne, ìa nverdicatu; li capiddhri s’ìane ntisati tutti quanti comu pungiglioni, li mustazzi s’ìane ntustati tritti tritti comu acuceddhre mbilinate e la cuta, ca pe’ abitudine la tinìa nturcigliata a gnommaru a rretu lu panaru, cia e binìa a scattu all’improvvisu, scutulannu l’aria, cu nu sibbilu pungente e fastitiusu ca puru alli tiauli te contornu, ca li stìane sempre appressu, li ntisà lu pilu sulle razze e se uddràne le ricchie cu nu sentane. Poi, mentre sta lu spittà castimannu, comu sulamente sape fare ci lu malessere lu tene ncarnatu intra lu core, ncignàu cu penza intra te iddru.

  • Certu ca ete stranu! Stu furmine te cristianu tene quarche cosa ca nu me convince. Tene na furbizia ca nu ha mai tinuta ceddhri sulla terra. Ha struncuniciati tre tiauli te prima classe ca nu ìane mai canusciuta na sconfitta. Ma comu ha fattu? Quiddhri hane sempre stati tre principi te lu male cchiù sfrenatu ca m’hane chinu lu nfiernu te anime tannate; hane sempre stati tre tiauli tentatori ca hane fatta scola alli cchiù peciu tiscraziati. Basta n’attimu e me li ricordu tutti: Cainu ca ccise fratasa; Erote ca fice ddhru capolavoru te la strage te l’innocenti; lu Tirannu te Siracusa, comu se chiamà? Ah, sì, Tionisu, ca ne ccise a miglionate; Attila ca quannu nu li rimasira cchiui cristiani cu ccia ncignàu cu scuaglia puru l’erva te ddhrai ca passà; li Farisei ca se la pigliara cu Gesù Cristu; Brutu, ca ccise Cesare; Nerone, ca ddumàu Roma cu tutti li romani e Torchemata, ddhru nquisitore ca se critìa ca me brucià le sciare e ca me mannàu tante anime ca se tannàra pe’ le castimite ca minane quannu le torturà, e poi Tracula, ca tinìa l’abitudine cu mpala li nemici, e ci se li scerra sti campioni cu tutte ddhre mitaglie ca s’hane cuatagnate? Eppuru, stu fessa te Mesciu Giuanne l’ha futtuti tutti quanti! Comu ha fattu?

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)

LU SCARPARU TE LU TIAULU di Franco Candido

Cap. IX (Parte A)

QUANNU ASTERUTTE TORNAU ALLU NFIERNU

SENZA L’ANIMA TE MESCIU GIUANNE

Pe’ Asterutte lu postu te l’atroce sofferenza nu bera filu lu nfiernu, ma la terra. Anzi, pe’ l’essire, era la casa te Mesciu Giuanne, lu cristianu cchiù timoniu te lu cchiù peciu tiaulu, ca cu nu sorrisu e cu na gentilezza se mascarà te auniceddhru cu te piglia megliu pe’ fessa e quannu t’ìa convintu ca era bonu e pacificu, cu na furbizia te le soi, te ngannà e te tìa tante de ddhre mazzate ca te scuncignà senza rimetiu e senza pietà. E propriu tannu, quannu era ormai troppu tardu, capì ca ddhru squilibrato scatinatu nu bera filu n’auniceddru, ma era furbu comu na urpe te le cchiù furbe urpi e allu stessu tiempu era nu lupu feroce te la cchiù peciu specie ca nu canuscìa pietà. A confrontu sou, lu nfiernu era invece nu postu tranquillu e cautu, tuttu lu contrariu te la terra, e la spelonca soa era nu rifuggiu silenziosu, cu lu focu sempre ddumatu e cu na nferriata, ca se putìa chiutire a doppia chiai, ca puru lu caputiaulu ìa tuzzare se ulìa cu trasa.

Era certu ca quiddhru ca ticìane li antichi nu se putìa necàre; era tuttu veru, nu bete ca se putìa tire all’ammersa. Lu nfiernu era lu regnu te lu casticu, fattu amposta cu pacane le pene l’ommini cchiù farabutti e cruteli te la terra, dopu ca se ne cìane all’oltretomba. Lu re te stu carcire sprufunnatu era Luciferu e li ciutici ca ìane sempre ciuticati li peccatori ca nu putìane cire né an Paratisu, né an Purgatoriu, se chiamàne Pensaroth, Belzebù e Albigorre, ca erane principi assoluti te lu male; invece, Setteranfe, Mefistofele e puru iddru, ìniane subito dopu sti’ personaggi leggendari, ca ìane fatta la storia te lu munnu te lu suttaterra, comu tiauli te prima fascia, ma sempre rivali, ca cercàne cu se fazzane sgambetti unu l’auru, cu calunnie e malevolenze varie, pe’ l’invidia ca se li mangià, ca tutti ulìane se ccogliane li favori te lu timoniu principe, pe’ ddhra carica te viceré te l’inferi ca Satanassu ìa sempre promessa, ma mai ìa concessa.

Quannu parlàne te stu terrificante regnu te li timoni, l’antichi ticìane ca era lu postu cchiù cautu ca nc’era, nu furnu te aria nfucata e faugnusa, chinu te vapori bollenti te nzurfu e te lacchi te acque sause, ca priparàne fiumi te focu ardente, cateratte te lava ncandescente e te mostri a sette capu, cu sette ucche e sette lingue, chine te spine, e cu certi tienti ca muzzicàne le anime te li tannati ca se lamintàne ogni ddo’ secondi pe’ le pene ca ìane suppurtare. Ticìane ca lu purtune te stu munnu scunfunnatu stìa alla fine te l’oceanu, dopu le culonne te Ercule, ddhru fanfarone ca se vantà ca putìa distruggire tutta l’umanità cu na sula manu, fena a quannu ippe la furtuna se atta cu Setteranfe, lu tiaulu te battaglia te Luciferu, ca te lu scuscinau te mazzate bonu bonu. Certu ca ddhru furmine te Ercule era teveru fastidiusu, cu ddhra storia ca era nu menzu Diu e ca ìa dirittu a nu trattamentu te favore. Iti tie, ca puru ca n’ìa pigliate tante, ca era cchiù mortu ca bbiu, quannu ne lu nùssira uzzi uzzi allu primu girone, intra alla Spelonca te la Notte, bicìane se turmennu se rianima, ippe lu curaggiu se lamenta pe’ li spifferi te aria bollente ca nu lu facìane turmire e poi, quannu ne lu purtàra alla Spelonca te lu Sonnu, allu secondu girone, tuccàu lu ccuttentane ntorna, ca sta facìa lu tialu a quattru, ca nc’era troppu silenziu e nu se fità cu dorma mancu addhrai. Ce aggiu dire te cchiui? Ddhra storia ìa dintata la barzelletta te tutti l’inferi, ca ceddhri lu mantinìa cchiui e perciò ne lu purtàra alla Spelonca te li Sogni senza nuddhru effettu e alla fine, itennu ca stìa sempre comu li pacci, lu purtàra alla Spelonca te le Furie e addhrai lu lassàra cu se la icìa cu Cerberu, lu timoniu cu tre capu, e ca era l’unico, cchiù tostu te iddru, ca lu putìa suppurtare.

(continua crai o nu giurnu te quisti quai)